StiripesursePoliticăAustralia își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al R. Moldova

Australia își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al R. Moldova

Publicat:

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, a avut o întrevedere cu noul ambasador al Australiei în Republica Moldova, cu reședința la Kiev, Thomas Geoffrey Harold Bowan, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, transmite Moldpres.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au reconfirmat interesul comun pentru consolidarea relațiilor moldo-australiene, bazate pe respectarea dreptului internațional, susținerea ordinii internaționale bazate pe reguli și promovarea valorilor democratice.

Ministrul Mihai Popșoi a apreciat sprijinul oferit de Australia pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și susținerea parcursului european al țării.

La rândul său, ambasadorul Thomas Geoffrey Harold Bowan a salutat reziliența instituțiilor democratice ale Republicii Moldova și eforturile autorităților de consolidare a securității și stabilității interne în contextul provocărilor regionale.

„Republica Moldova apreciază relațiile constructive cu Australia și faptul că, în pofida distanței geografice, împărtășim aceleași valori și aceeași viziune asupra susținerii ordinii internaționale bazate pe reguli, a democrației și a păcii. Există un potențial important pentru aprofundarea cooperării economice și investiționale, inclusiv în domeniul energiei verzi, tehnologiilor digitale și inovării”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.


În cadrul întrevederii, oficialii au discutat și despre oportunitățile de dezvoltare a cooperării economice și investiționale, precum și despre perspectivele create de procesul de reconstrucție a Ucrainei și de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

La finalul discuțiilor, șeful diplomației moldovenești i-a urat noului ambasador succes în exercitarea mandatului său în Republica Moldova.

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Australia au fost stabilite la 1 aprilie 1992.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu prețul unui apartament

O proprietate neobișnuită din estul Germaniei a fost scoasă la vânzare pentru 390.000 de euro, o sumă comparabilă cu prețul unui apartament sau al...

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului. Țânțarii sunt identificați după zgomotul făcut de insecte în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.