StiripesurseȘtirile zileiAustralia NU va găzdui rachete americane

Australia NU va găzdui rachete americane

Publicat:

Australia nu va găzdui rachete americane cu rază medie de acţiune, a declarat luni premierul australian Scott Morrison, după ce Statele Unite au dezvăluit intenţii de a desfăşura rachete în regiunea Asia-Pacific, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Oficiali din ambele guverne, australian şi american, au purtat discuţii la sfârşitul săptămânii trecute la Sydney care s-au încheiat cu o declaraţie comună în care cei doi aliaţi au promis să-şi consolideze opoziţia faţă de activităţile chineze în Asia-Pacific deoarece sunt din ce în ce mai preocupaţi în legătură cu extinderea influenţei Chinei în regiune.

Citeşte şi: Un chinez a fost călcat în picioare de o turmă de elefanţi

În cadrul discuţiilor, ministrul american al Apărării, Mark Esper şi-a exprimat speranţa că va desfăşura rachete în regiunea Asia-Pacific în lunile următoare după retragerea Washingtonului din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), săptămâna trecută.

Declaraţiile făcute de responsabilul american au determinat unele speculaţii potrivit cărora Australia a primit cereri să găzduiască rachetele, dar Morrison a negat orice solicitare şi a precizat că Australia va refuza dacă va primi vreo cerere în acest sens.


O creştere recentă a tensiunilor dintre Washington şi Beijing, atât asupra comerţului cât şi a drepturilor de navigaţie în Marea Chinei de Sud şi în Strâmtoarea Taiwanului, a pus Canberra într-o situaţie delicată, întrucât Statele Unite sunt cel mai mare aliat al său, în timp ce China este cea mai mare piaţă de export pentru Australia.

Citeşte şi: Jens Stoltenberg: ‘Lupii singuratici’ se inspiră unul de la altul

China a descris săptămâna trecută eforturile australienilor de a îmbunătăţi relaţiile bilaterale drept ”nesatisfăcătoare”.

Australia se teme că Beijingul foloseşte ajutorul extern pentru a-şi asigura o influenţă mai mare asupra ţărilor mici din Pacific care controlează zone vaste de ocean bogate în resurse.

Citeşte şi:  Atac aerian în nord-vestul Siriei - Cel puțin 12 morți și zeci de răniți

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guțul rămâne fără colet de 9 mai. Ambasada rusă acuză ‘motive politice’

Ambasada Federației Ruse la Chișinău acuză că nu a putut să-i transmită un colet Evgheniei Guțul, aflată Penitenciarul numărul 13 din capitală, după ce...

Terasele din Spania s-ar putea închide din cauza căldurii extreme

Terasele din Spania s-ar putea închide, la vară, din cauza căldurii extreme.Întrucât temperaturile extreme, inundațiile și alte fenomene meteorologice afectează din ce în ce...

De ce cartofii ‘furați’ din farfuria altuia par mai gustoși

Un nou studiu, citat de Euronews, sugerează că mâncarea „furată” din farfuria altcuiva nu este doar un obicei enervant, ci și unul care oferă...

Ce spun gândurile tale negre despre personalitatea ta. Explicația psihologilor

Gândurile negre, ciudate, tulburătoare sau chiar violente care îți trec prin minte nu înseamnă că ești o persoană rea. 94% dintre oameni le au,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.