Australia pune capăt loviturilor sale aeriene în Irak şi Siria

Publicat:

Australia a anunţat vineri că pune capăt campaniei de lovituri aeriene pe care o efectua de trei ani în Irak şi Siria în cadrul coaliţiei internaţionale împotriva Statului Islamic (SI), informează AFP. 

Cele şase avioane de luptă F/A-18 Hornet care participau de trei ani la aceste misiuni se vor întoarce în Australia, a anunţat ministrul australian al apărării, Marise Payne.


Decizia Canberrei intervine după prăbuşirea califatului autoproclamat al SI, care şi-a pierdut cele două principale bastioane, oraşele Mosul în Irak şi Raqa în Siria.

Decizia a fost luată de asemenea după consultări ale Australiei cu aliaţii săi din coaliţia internaţională condusă de SUA, în cadrul căreia aparatele australiene au efectuat peste 2.700 de misiuni.

“Succesul pe câmpul de luptă împotriva Daesh înseamnă că operaţiunea noastră OKRA a atins un punct natural de tranziţie şi avioanele noastre de luptă vor începe să se întoarcă în Australia la începutul noului an”, a declarat dna Payne, folosind acronimul arab pentru SI.

Australia va lăsa totuşi două aparate la dispoziţia coaliţiei, un avion de supraveghere aeriană E-7A Wedgetail şi un avion de transport şi realimentare în zbor KC-30A, a indicat ministrul.

Canberra va lăsa de asemenea 380 de persoane pentru a instrui forţele irakiene, a adăugat dna Payne.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.