Australia respinge planurile de luptă împotriva schimbărilor climatice

Publicat:

Prim-ministrul conservator al Australiei, Scott Morrison, a respins marţi apelurile pentru fixarea unor obiective mai ambiţioase în ceea ce priveşte lupta împotriva schimbărilor climatice ca urmare a raportului alarmant dat luni publicităţii de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), estimând drept suficiente strategiile implementate de ţara sa, informează AFP, potrivit agerpres.

La câteva ore după publicarea raportului realizat de experţi în domeniul climei din cadrul ONU (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC), care avertizează asupra unei încălziri globale mai severe şi mai accelerate decât estimările anterioare, premierul Scott Morrison a anunţat că nu doreşte să fixeze obiective în ceea ce priveşte atingerea neutralităţii emisiilor de dioxid de carbon.


Citește și: Mexicul se angajează să protejeze o jurnalistă amenințată de traficanții de droguri

”Australia îşi îndeplineşte rolul”, a precizat Morrison.

”În absenţa unor proiecte, nu aş semna un cec în alb în numele australienilor în scopul atingerii acestor obiective”, a mai spus el.

Incendiile recente, seceta şi cicloanele de o intensitate rară care au lovit ţara sunt, potrivit oamenilor de ştiinţă, agravate de schimbările climatice.

Australia, printre principalii exportatori de combustibili fosili din lume, se află în prima linie a crizei climatice mondiale.

Cu doar câteva luni înaintea Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP26), care va avea loc în noiembrie la Glasgow, Morrison a respins apelurile, inclusiv cele din partea unor aliaţi precum Statele Unite, de a adopta un obiectiv oficial referitor la reducerea sau la compensarea emisiilor de dioxid de carbon..

Australia a lăsat să se înţeleagă că va atinge obiectul neutralităţii emisiilor de dioxid de carbon ”pe cât de curând posibil”, preferabil până în 2050, fără să-şi asume însă niciun angajament în acest sens.

Liderul guvernului pare că doreşte să abată atenţia către ţările în curs de dezvoltare şi către noile tehnologii, care, din punctul său de vedere, ar reprezenta soluţia crizei, notează AFP.

”Trebuie să adoptăm o abordare diferită. Trebuie să ne concentrăm asupra inovaţiilor tehnologice necesare pentru a schimba lumea şi modul nostru de a funcţiona”, a declarat Morrison.

Citește și: Insula Martinica se ÎNCHIDE și le recomandă turiștilor să plece

Numeroşi oficiali politici din coaliţia conservatoare aflată la guvernare în Australia au legături strânse cu industria minieră şi neagă realitatea încălzirii globale sau încearcă să minimizeze riscurile.

Partidul Liberal al primului-ministru precum şi Partidul Laburist, care se află în opoziţie, sunt ambele în favoarea continuării exploatărilor minelor de cărbune.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.