StiripesurseȘtirile zileiAustralia semnalează dispariția unui disident chinez

Australia semnalează dispariția unui disident chinez

Publicat:

Autorităţile australiene anchetează posibila dispariţie în China a unui disident chinez cu cetăţenie australiană şi care ar fi putut fi arestat, a anunţat miercuri un responsabil australian, informează AFP, potrivit agerpres.

Scriitorul Yang Hengjun, fost diplomat chinez şi militant prodemocraţie, a fost dat dispărut imediat după ce a revenit săptămâna trecută în Guangzhou (numit înainte Canton, sudul Chinei), au afirmat apropiaţi ai săi.

Citește și: SUA negociază cu talibanii pacea din Afganistan

Întrebat cu privire la acest caz, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe şi al Comerţului australian a declarat miercuri că încearcă “să obţină informaţii despre un australian care ar fi dat dispărut în China”, fără a face alte precizări.

Guvernul australian s-ar afla în contact cu prietenii şi familia lui Yang, precum şi cu autorităţile chineze.


Sydney Morning Herald notează, la rândul său, că Yang a ajuns vinerea trecută în China, împreună cu soţia şi fiul lor, dar că el nu a mai urcat la bordul unei curse aviatice interne cu destinaţia Shanghai pe care trebuia să o ia.

Yang a lucrat o vreme pentru Ministerul Afacerilor Externe chinez în provincia Hainan (sudul Chinei), înainte de a pleca în 1992 la Hong Kong, apoi în 1997 în SUA, unde a colaborat cu think tank-ul Atlantic Council. El a dobândit apoi cetăţenia australiană, chiar dacă Beijingul nu recunoaşte dubla cetăţenie.

Citește și: Răpire misterioasă a unei octogenare în Austria

Yang Hengjun este autorul mai multor romane de spionaj şi al unui blog în limba chineză foarte urmărit. Un timp el a fost considerat cel mai influent blogger politic chinez.

El a mai dispărut câteva zile în 2011, înainte de a afirma că această “dispariţie” a fost o neînţelegere. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.