StiripesurseȘtirile zileiAustralia va organiza un referendum pentru recunoașterea aborigenilor prin Constituție

Australia va organiza un referendum pentru recunoașterea aborigenilor prin Constituție

Publicat:

Guvernul australian intenţionează să organizeze în maximum trei ani un referendum pentru o modificare a Constituţiei prin care să fie recunoscuţi aborigenii, a declarat miercuri ministrul pentru indigeni, Ken Wyatt, citat de DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

“Voi dezvolta şi voi prezenta o opţiune de consens pentru recunoaşterea constituţională, care să fie supusă la referendum în actualul mandat parlamentar”, a anunţat Wyatt într-un discurs televizat la nivel naţional. “Recunoaşterea constituţională este prea importantă pentru a nu fi înţeleasă şi prea importantă pentru a fi grăbită”, a arătat ministrul, adăugând că a început deja să solicite opiniile liderilor aborigeni. Următoarele alegeri parlamentare vor avea loc în 2022.

Citește și: Bazele americane sunt în raza de acțiune a rachetelor iraniene

Pentru referendum vor fi alocate 160 de milioane de dolari australieni (circa 99 de milioane de euro), iar guvernul are intenţia fermă de a recunoaşte aborigenii prin Constituţie, a precizat ministrul.

Wyatt s-a angajat să colaboreze cu parlamentarii din întreg spectrul politic, însă nu a dat alte detalii despre referendumul propus şi despre recunoaştere.


În Australia s-au organizat doar 44 de referendumuri după 1901 şi doar opt dintre ele s-au încheiat cu succes.

Ministrul a declarat că se va inspira din referendumul din 1967, prin care Constituţia a fost modificată astfel încât să permită înregistrarea aborigenilor la recensământul populaţiei. “Dacă dorim să vedem din nou un astfel de consens, trebuie să fim riguroşi şi să avem răbdarea de a face lucrurile cum trebuie”, a insistat el.

Ken Wyatt este primul aborigen australian ajuns ministru în guvernul federal de la Canberra, ca responsabil pentru îngrijirea vârstnicilor. În mai anul acesta, el a înregistrat o altă premieră ca aborigen, fiind însărcinat cu problemele minorităţii respective. El este de părere că aborigenii trebuie incluşi în deciziile politice şi apreciază că “până şi politicile şi programele moderne cel mai bine intenţionate au tins către o abordare de sus în jos, prin comandă şi control”. “De parcă aborigenii nu ar şti de ce au nevoie sau ce vor” – a explicat el.

Citește și: Ani grei de închisoare pentru o fostă diplomată americană. A vândut chinezilor informații clasificate!

Aborigenii sunt cea mai veche populaţie umană din Australia, unde strămoşii lor au ajuns cu circa 50.000 de ani înaintea coloniştilor britanici. În prezent, numărul lor este de aproximativ 700.000, într-o populaţie totală de 23 de milioane; proporţia lor este însă mult mai ridicată în penitenciare, unde 27% din deţinuţi sunt aborigeni. Aborigenii nu au avut drept de vot până la jumătatea deceniului 1960, au o speranţă de viaţă cu 10 ani mai mică decât a majorităţii australienilor, iar aproape toţi indicatorii socio-economici în ceea ce îi priveşte sunt slabi; rata sinuciderilor, a alcoolismului, a violenţei în familie şi a condamnărilor la închisoare sunt disproporţionate în defavoarea lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.