StiripesurseExterneAustria RENUNŢĂ la vaccinarea obligatorie

Austria RENUNŢĂ la vaccinarea obligatorie

Publicat:

Guvernul austriac a anunţat miercuri suspendarea legii privind vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19, la doar o lună după intrarea acesteia în vigoare, datorită periculozităţii mai scăzute generate de varianta Omicron a noului coronavirus, informează AFP, potrivit agerpres.

“Am decis să urmăm recomandarea comisiei de experţi” şi “să suspendăm” aplicarea textului de lege, a anunţat Karoline Edtsadler, ministrul austriac pentru Afaceri Europene şi chestiuni constituţionale, într-o conferinţă de presă organizată la Viena.

Citeşte şi: Americanii le dau ‘cu flit’ polonezilor: ‘Propunerea lor NU este viabilă!’ – Black News

“Nu vedem în acest moment necesitatea implementării obligativităţii de vaccinare, ţinând cont de varianta virală actuală”, care provoacă simptome mai puţin severe decât varianta Delta, în trecut dominantă, a explicat ea.

“În prezent există multe argumente pentru a spune că această atingere adusă drepturilor fundamentale nu este justificată”, a adăugat Karoline Edtstadler, între ale cărei atribuţii se află şi respectarea Constituţiei austriece.


Potrivit Reuters, la aceeaşi conferinţă de presă a fost prezent şi ministrul austriac al Sănătăţii, Johannes Rauch, care a dezvăluit că o nouă analiză a datelor de sănătate publică şi a aspectelor constituţionale ale acestei legi va fi realizată în următoarele trei luni.

Johannes Rauch şi Karoline Edstadler au spus că legea privind vaccinarea obligatorie ar putea fi din nou implementată la nevoie, dacă situaţia epidemiologică se va înrăutăţi.

Legea privind vaccinarea obligatorie a intrat în vigoare pe 5 februarie în Austria, o măsură inedită la nivelul Uniunii Europene (UE) şi care a suscitat o opoziţie puternică în rândul unei părţi a populaţiei austriece.

Toţi rezidenţii cu vârste de peste 18 ani din această ţară cu 8,9 milioane de locuitori erau vizaţi de acea lege, cu excepţia femeilor însărcinate, persoanelor care au contractat noul coronavirus cu mai puţin de 180 de zile în urmă şi celor care puteau fi exceptate din anumite motive medicale.

Controalele privind respectarea legii urmau să înceapă la jumătatea lunii martie şi prevedeau amenzi cuprinse între 600 şi 3.600 de euro.

Citeşte şi: SUA se tem că ruşii ar putea pune mână pe structuri de arme biologice din Ucraina – Black News

Mai multe voci s-au ridicat în rândul opiniei publice austriece pentru a cere revizuirea textului legislativ, în contextul în care Austria a renunţat la începutul lunii martie la majoritatea restricţiilor antiepidemice.

Austria a raportat peste 15.000 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump a schimbat avionul de urgență în Turcia, la summitul NATO, din cauza unei amenințări din Iran

Serviciul Secret a decis înlocuirea aeronavei primite din Qatar cu modelul Air Force One dotat cu sisteme avansate de apărare. Măsura a fost luată...

Trump îl va primi marți la Casa Albă pe Netanyahu. Ce se află în spatele întâlnirii dintre cei doi lideri

Premierul israelian Benjamin Netanyahu urmează să fie primit marţi de către preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, în plină reluare a ostilităţilor între...

Au început înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene. Cât este indemnizația lunară

Înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene au început, în premieră putând aplica și absolvenții de învățământ profesional și tehnic, nu doar...

Autoritățile din Panama spun că mai mulți cetățeni au fost păcăliți să lupte în războiul din Ucraina

Cel puțin 15 panamezi au fost recrutați pentru a participa la războiul între Rusia și Ucraina, unul dintre ei fiind ucis, au anunțat vineri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.