StiripesurseȘtirile zileiAutoritatea australiană pentru medicamente revocă interdicţia de a-i premia cu bere...

Autoritatea australiană pentru medicamente revocă interdicţia de a-i premia cu bere pe cei vaccinaţi, la presiunea premierului

Publicat:

Autoritatea australiană pentru medicamente şi-a adaptat vineri regulamentele pentru a permite premierea cu alcool a persoanelor vaccinate împotriva COVID-19, după ce anterior a interzis această iniţiativă lansată de un pub din Melbourne, provocând intervenţia premierului, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Anterior, în cursul zilei de vineri, premierul australian Scott Morrison a apreciat în mod public iniţiativa localului Prince Alfred Hotel din Melbourne de a oferi alcool din partea casei clienţilor care au fost vaccinaţi împotriva COVID-19, considerând că este o iniţiativă “luată cu inima bună” şi că este în interesul naţional al Australiei.

Citește și : Ruşii pun pe hârtie condiţiile în care vor invada Afganistanul

Premierul a descris, într-o intervenţie televizată, interzicerea acestei iniţiative de către Administraţia pentru Medicamente Terapeutice (Therapeutic Drugs Administration – TGA) drept “prea severă”. TGA nu a acceptat astfel de iniţiative de premiere pentru că regulamentele acestei autorităţi interzic folosirea alcoolului sau a tutunului ca stimulente pentru primirea unor medicamente.

“Acesta este un program de vaccinare de interes naţional. Vom face unele schimbări pentru a ne asigura că astfel de iniţiative izvorâte din cele mai bune intenţii vor putea fi luate de oameni după propria lor voinţă”, a susţinut premierul australian care a adăugat că ministrul sănătăţii, Greg Hunt, va discuta cu reprezentanţii TGA şi le va solicita să revină asupra interdicţiei.


Într-o declaraţie făcută pentru Reuters ulterior, în cursul zilei de vineri, TGA a anunţat că şi-a modificat regulamentele pentru a permite premierea cu alcool a celor vaccinaţi împotriva COVID-19, în scopul încurajării campaniei de vaccinare.

Citește și : Străinii care vin în UK ar putea scăpa de carantină dacă sunt vaccinaţi complet

Până în prezent, aproximativ 9% din populaţia Australiei este vaccinată cu ambele doze.

În SUA, berea, biletele de loterie şi ţigările cu marijuana au fost folosite drept stimulente pentru vaccinare, mai notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei

Deficitul fondului de pensii din Republica Moldova este de peste 3 miliarde de lei, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Potrivit...

Delegația transnistreană critică poziția R. Moldova în CUC

Delegația transnistreană la Comisia Unificată de Control (CUC) a emis o declarație „privind acțiunile provocatoare ale Republicii Moldova împotriva procesului de menținere a păcii...

Recolta de cireșe a fost compromisă aproape în totalitate

Recolta de cireșe din acest an este grav afectată de înghețurile de primăvară, ploile abundente și grindina care au lovit mai multe regiuni ale...

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.