StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile canadiene anchetează accidentul submersibilului privat Titan

Autorităţile canadiene anchetează accidentul submersibilului privat Titan

Publicat:

Autorităţile canadiene au început sâmbătă să ancheteze accidentul submersibilului privat Titan, dispărut în apropierea epavei Titanicului în Atlanticul de Nord cu cinci persoane la bord, notează AFP, potrivit agerpres.

Biroul pentru siguranţa transporturilor din Canada (BST) “a început o anchetă de securitate (…) asupra incidentului mortal în care a fost implicată nava Polar Prince”, nava canadiană de pe care a plecat duminică micul submersibil de turism, a anunţat sâmbătă preşedinta acesteia, Kathy Fox.

Citește și :  Şeful Wagner ordonă luptătorilor săi aflaţi în drum spre Moscova să se întoarcă la bazele lor pentru a evita ‘vărsarea de sânge’

O astfel de anchetă durează de obicei între 18 şi 24 de luni, dar BST va încerca “să meargă mai repede, pentru că ştim că toată lumea vrea răspunsuri, mai ales familiile”, a indicat ea.

O echipă a BST a sosit la St. John’s, în Newfoundland şi Labrador, şi “examinează locul evenimentului şi epava, audiază martorii şi adună toate informaţiile relevante”, a adăugat Kathy Fox.


Biroul pentru siguranţa transporturilor din Canada este organismul însărcinat cu anchetele privind accidentele aeriene, feroviare şi maritime, cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa transportului. El nu se pronunţă asupra unor eventuale răspunderi civile sau penale.

A doua anchetă, distinctă, a fost deschisă de către Jandarmeria regală canadiană (GRC).

Anchetatorii săi “au început să examineze circumstanţele care au dus la moartea celor cinci persoane aflate la bordul submersibilului”, a declarat sâmbătă Kent Osmond, un responsabil al GRC din provincia Newfoundland şi Labrador.

Citește și : Trupele Wagner aflate în drum spre Moscova se întorc la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge

Acesta din urmă urmează să se evalueze “dacă este justificată o anchetă completă a GRC”, a indicat el, precizând că “o astfel de anchetă va fi derulată numai dacă analiza noastră a circumstanţelor indică faptul că legi penale federale sau provinciale ar fi putut fi încălcate”.

Garda de Coastă a Statelor Unite a anunţat joi că cei cinci pasageri de pe Titan, submersibil de turism ştiinţific care a dispărut duminică în Atlantic, au murit în “implozia catastrofală” a ambarcaţiunii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.