StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile cubaneze au retras acreditările a cinci jurnalişti ai agenţiei spaniole...

Autorităţile cubaneze au retras acreditările a cinci jurnalişti ai agenţiei spaniole de presă Efe

Publicat:

Autorităţile cubaneze au retras sâmbătă acreditările a cinci jurnalişti ai agenţiei spaniole de presă Efe lucrând la Havana, a făcut cunoscut şeful redacţiei, în ajunul a două zile de acţiune a opoziţiei, notează AFP, potrivit agerpres

“Ne-au convocat de urgenţă” şi “ne-au cerut să le predăm acreditările”, a declarat pentru AFP Atahualpa Amerise, şeful redacţiei alcătuite din trei redactori, un fotoreporter şi un operator video.

Citește și :  58 de morţi şi 12 răniţi în urma unor violențe la o închisoare din Ecuador

“Când i-am întrebat despre motive, au invocat reglementările privind presa străină”, a adăugat el, fără a preciza motivul exact al acestei decizii care le interzice să practice jurnalismul pe insulă.

“Am întrebat dacă este temporar sau permanent, ne-au spus că deocamdată nu ne vor răspunde”, a mai spus el, subliniind că este prima dată când o întreagă echipă a unei mass-media străine este sancţionată astfel în Cuba.


Măsura intervine în ajunul unei acţiuni solitare a opozantului Yunior Garcia, care a plănuit să defileze duminică, cu un trandafir în mână, pe un bulevard din Havana, deşi a fost deja avertizat de forţele de ordine că va fi apoi arestat.

Luni, opoziţia a făcut apel la o demonstraţie, de asemenea interzisă de autorităţile comuniste, pentru a reclama eliberarea deţinuţilor politici, la patru luni după manifestaţiile istorice de la 11 iulie.

Citește și : Copii mai mici de 12 ani vor fi vaccinaţi împotriva covid-19 la Viena, în cadrul unui proiect pilot

Aceste manifestaţii fără precedent, care au izbucnit la 11 şi 12 iulie în aproape 50 de oraşe din întreaga ţară când s-a strigat “Libertate!” şi “Ne este foame!”, s-au soldat cu un mort, zeci de răniţi şi arestarea a 1.270 de persoane, dintre care peste 658 sunt în continuare în închisoare, potrivit ONG-ului Cubalex.

Guvernul consideră că este o încercare de destabilizare şi a acuzat organizatorii că sunt finanţaţi de Statele Unite în acest scop.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.