Autoritățile daneze dau publicității cetățeniile celor care au murit în accidentul feroviar

Publicat:

Toate cele opt persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentul de tren survenit pe un pod principal în Danemarca au fost identificate ca fiind cetăţeni danezi, a anunţat vineri poliţia, informează dpa, potrivit agerpres.

Cinci femei şi trei bărbaţi – între 27 şi 60 de ani – au murit miercuri în accidentul de tren care a avut loc pe Podul Storebaelt (Marele Belt) ce leagă Insulele Funen şi Zealand. Alte şaisprezece persoane au fost rănite.


Citește și: Un fost senator democrat ar putea prelua șefia Pentagonului

Potrivit poliţiei, Consiliul Naţional de Investigaţie a Accidentelor conduce o anchetă pentru stabilirea cauzelor accidentului, cel mai grav de pe calea ferată produs în Danemarca după 1988.

Se pare că trenul de călători a fost lovit de un obiect în timpul unei furtuni, posibil dintr-un tren de marfă ce trecea.

Citește și: Polițiștii britanici se pregătesc de tulburări violente în Irlanda de Nord

Furtuna a determinat închiderea podului pentru traficul auto, care încă era deschis pentru trenuri.

Trenul de pasageri transporta 131 de persoane şi trei membri ai echipajului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.