StiripesurseȘtirile zileiAutoritățile filipineze i-au găsit mai multe 'noduri în papură' unei jurnaliste...

Autoritățile filipineze i-au găsit mai multe ‘noduri în papură’ unei jurnaliste care-l critică pe Duterte

Publicat:

Parchetul filipinez a anunţat miercuri declanşarea de urmăriri penale pentru defăimare împotriva unei jurnaliste care conduce un site de informaţii aflat în dispută cu regimul lui Rodrigo Duterte, urmăriri pasibile de o pedeapsă de 12 ani de închisoare, informează AFP, potrivit agerpres.

Aceste măsuri, declanşate în baza controversatei legi asupra criminalităţii cibernetice, lege ce pedepseşte defăimarea online, se adaugă altor probleme judiciare cu care se confruntă jurnalista Maria Ressa şi site-ul ei Rappler, acuzaţi de evaziune fiscală.

Citește și: Miniștrii britanici au discutat în secret AMÂNAREA Brexit-ului

Maria Ressa, declarată, pentru activitatea sa jurnalistică, una dintre “personalităţile anului” 2018 de revista Time, a denunţat o nouă “hărţuire” menită să reducă la tăcere site-ul său. “Este ridicol, sigur că este o hărţuire”, a declarat jurnalista, care se află deja în libertate condiţionată în dosarul privind evaziunea fiscală, în care riscă de asemenea o pedeapsă cu închisoarea. “Articolul a fost publicat în urmă cu şapte ani, cu patru luni înainte de promulgarea legii asupra criminalităţii cibernetice”, a subliniat ea.

Site-ul Rapple a adoptat o linie critică împotriva războiului antidrog sângeros soldat cu mii de morţi şi declanşat de preşedintele filipinez Rodrigo Duterte după venirea acestuia la putere, în 2016.


Noile acuzaţii împotriva Mariei Ressa şi fostului jurnalist de la Rappler, Reynaldo Santos Jr., au la bază un articol din 2012 privind presupuse legături între un om de afaceri şi preşedintele de la acea vreme a Curţii Supreme a Filipinelor. Plângerea omului de afaceri a fost iniţial respinsă în 2017, însă ulterior dosarul a fost transmis Parchetului.

Citește și: Trump a încercat concilierea într-un climat politic nociv (AFP)

Legea asupra criminalităţii cibernetice din Filipine vizează defăimarea, dar şi frauda sau piratarea.

Mai multe mass-media, printre care revista Daily Inquirer şi postul ABS-CBN, sunt în colimatorul guvernului filipinez pentru materialele lor critice. Preşedintele Duterte a ameninţat cu urmăriri penale împotriva proprietarilor acestora, pentru fraudă fiscală, sau cu blocarea reînnoirii licenţei pentru postul de televiziune.

Unele dintre personalităţile cele mai critice la adresa campaniei antidrog se află în spatele gratiilor, printre care şi senatoarea Leila de Lima, închisă pentru trafic de droguri, acuzaţii fabricate, afirmă ea. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.