StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile indoneziene avertizează: Există riscul unor noi erupţii vulcanice!

Autorităţile indoneziene avertizează: Există riscul unor noi erupţii vulcanice!

Publicat:

Autorităţile indoneziene au avertizat luni cu privire la posibilitatea producerii unor noi erupţii ale unui vulcan activ de pe insula Sumatra după ce acesta a expulzat recent o uriaşă coloană de cenuşă, eveniment ce a provocat panică în rândul locuitorilor din zonă, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Muntele Sinabung, care a înregistrat un vârf al activităţii vulcanice după anul 2010, a înregistrat duminică o erupţie care a durat circa nouă minute şi în urma căreia norii de cenuşă au ajuns până la şapte kilometri înălţime.

Citeşte şi: Grav accident de circulaţie în Brazilia: 17 oameni au murit!

Deşi nu au fost raportate victime, autorităţile care monitorizează activitatea vulcanului au avertizat cu privire la posibilitatea producerii unor noi erupţii.

”După erupţie, de la miezul nopţii până la ora 6:00, au existat câteva replici”, a declarat Willy, om de ştiinţă la punctul de observare Sinabung care, la fel ca în cazul multor indonezieni, foloseşte un singur nume.


Nivelul de alertă în cazul vulcanului Sinabung a fost menţinut, autorităţile recomandând locuitorilor să utilizeze măşti de protecţie şi să rămână în interior pentru a se proteja de cenuşa vulcanică.

Muntele Sinabung, cu o altitudine de 2.460 de metri, se numără printre cei mai activi vulcani din Indonezia. El a fost inactiv timp de câteva secole înainte de a erupe în 2010.

Citeşte şi: ‘Prietenia’ lui Trump cu Macron S-A OFILIT!

În Indonezia există aproape 130 de vulcani activi, mai mulţi decât în oricare altă ţară.

La începutul lunii mai, Sinabung a intrat în erupţie, expulzând, la o înălţime de aproximativ 2.000 de metri, o coloană de cenuşă care a căzut apoi deasupra localităţilor învecinate. Erupţia, însoţită de materii incandescente, a durat 42 de minute, iar cenuşa a determinat declanşarea alertei portocalii, a doua ca importanţă după cea roşie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prognoză meteo: Vreme instabilă cu temperaturi în scădere în următoarele zile

Temperaturile vor scădea ușor în următoarele zile, iar vremea va fi instabilă, cu ploi de scurtă durată și perioade cu cer noros. Potrivit Autorității...

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.