Autorităţile iraniene au arestat-o pe nepoata liderului suprem Ali Khamenei

Publicat:

Autorităţile iraniene au arestat-o pe nepoata ayatollahului Ali Khamenei, Farideh Moradkhani, după ce ea a denunţat reprimarea protestelor antiguvernamentale din Iran şi a calificat puterea de la Teheran drept ”regim asasin”, a declarat sâmbătă fratele său, potrivit AFP, scrie agerpres.

O cunoscută activistă, Farideh Moradkhani este fiica sorei lui Ali Khamenei care în anii ’80 a fugit împreună cu familia sa în Irak. Tatăl său, şeicul Ali Tehrani, decedat în octombrie, a fost un opozant al şahului Iranului, devenind apoi un critic al Republicii Islamice Iran.


Farideh Moradkhani a fost arestată miercuri după ce a fost convocată la biroul procurorului, a scris pe Twitter fratele ei, Mahmoud Moradkhani. Acesta a distribuit pe aceeaşi reţea de socializare şi o înregistrare video în care sora sa condamnă ”represiunea violentă” din Iran şi inacţiunea comunităţii internaţionale căreia îi cere să rupă legăturile cu Teheranul.

Aceeaşi nepoată a lui Khamenei a mai fost arestată şi la începutul anului, după ce a salutat-o pe Farah Diba, văduva şahului înlăturat de la putere de revoluţia islamică din 1979.

Un ONG denumit Human Rights Activists News Agency (HRANA), care-şi desfăşoară activitatea din SUA, a confirmat arestarea lui Farideh Moradkhani, adăugând că ea riscă acum 15 ani de închisoare.

În Iran continuă protestele începute în luna septembrie după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a decedat în arestul poliţiei morale, ea fiind reţinută pentru că nu ar fi purtat corect vălul islamic.

Guvernul de la Teheran acuză statele occidentale, în special SUA, că alimentează revolta pentru a obţine o schimbare de putere în Iran.

Peste 14.000 de persoane au fost arestat de la începutul mişcării contestatare, potrivit ONU. Conform unui bilanţ al ONG-ului Iran Human Rights (IHR), care activează din Norvegia, cel puţin 416 persoane au fost ucise în reprimarea protestelor, dintre care peste 90 pe 30 septembrie în capitala provincială Zahedan în timpul manifestaţiilor provocate de violul asupra unei adolescente imputat unui poliţist.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.