Autoritățile pakistaneze lansează o campanie de vaccinare împotriva poliomielitei

Publicat:

Autorităţile din Pakistan au lansat luni o campanie urgentă de vaccinare pentru combaterea poliomielitei, după ce numărul copiilor afectaţi de această boală a ajuns la 58 în decursul acestui an, a precizat un oficial local, potrivit DPA, scrie agerpres.

Trei noi cazuri de poliomielită, o boală care poate provoca paralizie, au fost raportate săptămâna trecută în provincia Khyber Pakhtunkhwa din nord-vestul ţării.


Citește și : La finalul unei reuniuni a G7 consacrate Africii, Merkel şi Macron vor să întărească lupta antijihadistă în regiunea Sahel

“O campanie de vaccinare cu o durată de trei zile, vizând 46 de districte din ţară, a fost demarată începând cu 26 august”, a spus Babar Bin Atta, liderul programului anti-polio din Pakistan.

Campania va viza 8,5 milioane de copii de pe întreg teritoriul ţării, cu o atenţie sporită asupra celor 29 de districte din Khyber Pakhtunkhwa, unde au fost identificate 44 dintre cele 58 de cazuri, a precizat Babar Bin Atta.

Un număr de 4.000 de agenţi de securitate au fost mobilizaţi în cadrul acestei campanii, a mai spus oficialul pakistanez.

În aprilie, o altă campanie de vaccinare a fost compromisă în urma unei înregistrări video false, devenită virală, care pretindea că elevii din oraşul Peshawar (nord-vest) s-au îmbolnăvit după ce le-a fost administrat acel vaccin.

Unii părinţi au refuzat să-şi dea acordul pentru imunizarea copiilor, de teamă că vaccinul ar putea provoca infertilitate sau alte complicaţii.

Guvernul a lansat o campanie de conştientizare în regiunile unde s-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri. Un panou instalat în districtul Bannu specifică faptul că vaccinul este importat din Indonezia, o ţară musulmană, şi nu din India.

Citește și : Preşedinţia franceză: Discuţiile cu ministrul de externe al Iranului au fost ‘pozitive şi vor continua’

Programul de vaccinare, finanţat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), a ajutat Pakistanul să ţină sub control răspândirea bolii. Numărul copiilor afectaţi a scăzut la 12 în 2018, în comparaţie cu 304 în 2014.

Sute de asistenţi medicali şi de agenţi de poliţie însărcinaţi cu paza acestora au fost ucişi de militanţi, care susţin că vaccinurile sunt menite să îi facă pe copiii musulmani să devină sterili.

Pakistanul şi Afganistanul fac parte dintre cele câteva ţări din lume în care poliomielita este încă răspândită.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.