
Armata Națională anunță că este pregătită să intervină, alături de celelalte instituții, cu militari și unități de tehnică, pentru a sprijini Autoritățile Publice Centrale și Locale, la solicitarea Centrului Național de Management al Crizelor. Măsura este luată în contextul condițiilor meteo nefavorabile și al dificultăților apărute pe drumurile din țară.
Potrivit Ministerului Apărării, forțele și mijloacele Armatei Naționale destinate intervențiilor în situații excepționale cu caracter natural sunt în stare de pregătire și pot fi mobilizate cu echipe de intervenție.
Ministerul precizează că militarii vor acorda suport, la solicitare, pe cele mai afectate sau periculoase segmente, inclusiv pentru asigurarea accesului către obiective critice și pentru protecția populației.
În comunicat se mai menționează că, în dimineața zilei de 27 ianuarie, Centrul Național de Management al Crizelor a convocat o ședință operativă de coordonare, în contextul condițiilor meteo nefavorabile înregistrate pe teritoriul țării. La ședință a participat și prim-ministrul Republicii Moldova, împreună cu conducerea instituțiilor responsabile de managementul situațiilor de criză.
Totodată, CNMC a emis recomandări pentru cetățeni, în contextul restricțiilor temporare de circulație și al condițiilor meteo: