StiripesurseȘtirile zileiAutorul atacului din Pittsburgh: “Vreau doar să omor evrei”

Autorul atacului din Pittsburgh: “Vreau doar să omor evrei”

Publicat:

Suspectul în atacul de la sinagoga din Pittsburgh, SUA, şi-a exprimat ura faţă de evrei în timpul atacului şi le-a transmis poliţiştilor după aceea că evreii comit un genocid şi că doreşte ca ei să moară, conform documentelor poliţiei, scrie Associated Press, scrie News.ro.

Robert Gregory Bowers a ucis opt bărbaţi şi trei femei în sinagoga Tree of Life sâmbătă în timpul slujbei. El a fost apoi urmărit şi împuşcat de poliţie, au afirmat autorităţile în documente.

Citește și : Ayatollah Ali Khamenei: Iranul trebuie să înceapă o luptă împotriva „infiltrării inamicilor”

“Vreau doar să omor evrei”, i-a transmis Bowers unui poliţist, conform documentelor.

Oficialii au făcut publice numele celor 11 victime într- o conferinţă de presă de duminică. Printre victime se numără doi fraţi şi un cuplu, soţ şi soţie. Cea mai bătrână victimă era în vârstă de 97 de ani.


Primarul din Pittsburgh, Bill Peduto, a declarat că sâmbătă a fost “cea mai neagră zi din istorie pentru Pittsburgh”.

Poliţia a început să primească apeluri de la oamenii prinşi în sinagogă sămbătă în jurul orei locale 10:00. Bowers, în vârstă de 46 de ani, l-a împuşcat în mână pe unul dintre cei doi ofiţeri care au răspuns apelurilor în timp ce al doilea ofiţer a fost rănit de “cioburi”, conform documentelor.

O echipă de intervenţie l-a găsit pe Bowers la etajul trei iar el a împuşcat doi ofiţeri în repetate rânduri.

Bowers, despre care autorităţile au informat că a folosit o puşcă AR-15 şi trei pistoale, i-a transmis unui ofiţer în timp ce era tratat pentru răni că doreşte ca “toţi evreii să moară şi că ei comit un genocid”, se arată în documente.

Bowers, care a fost operat şi rămâne în spital, va apărea în faţa unui tribunal luni. Nu este cunoscut dacă el are un avocat.

Citește și : Mattis: SUA poartă consultări cu aliaţii lor europeni privind Tratatul INF

Vecinul său, Chris Hall, a declarat că nu a auzit sau văzut nimic care ar indica că Bowers ar avea viziuni antisemite sau că ar fi periculos. “Cel mai înspăimântător este cât de normal părea. Aş fi vrut să ştiu ce era în mintea lui. Poate s-ar fi putut face ceva, nu ştiu”, a declarat el.

Printre victime se numără un contabil pensionat, dentişti, profesori şi medici.

Bowers este subiectul a 29 de capete de acuzare, printre care şi folosirea unei arme de foc pentru a comite o crimă.

Procurorii federali au informat că îl vor acuza şi de crime motivate de ură iar suspectul ar putea primi pedeapsa cu moartea.

Preşedintele american, Donald Trump, a numit atacul ca fiind „o crimă în masă”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.