Avans puternic al forțelor guvernamentale siriene în Estul Siriei

Publicat:

Forţele regimului sirian au capturat un câmp petrolifer important după confruntări cu gruparea extremistă Statul Islamic (SI) în partea estică a ţării, a relatat sâmbătă agenţia naţională siriană de presă SANA, preluată de DPA.

Forţele guvernamentale şi paramilitari aliaţi au preluat controlul total asupra câmpului petrolifer al-Tayyam, la sud de oraşul Deir Ezzor, a precizat SANA.


Agenţia a relatat de asemenea că forţele desfăşoară “operaţiuni de succes” împotriva Statului Islamic pe drumul principal care leagă Deir Ezzor de oraşul Sukhna în provincia centrală Homs.

“Unităţile armatei avansează spre Deir Ezzor după ce au produs pierderi masive teroriştilor DAESH”, a spus pentru SANA un oficial militar nenumit, folosind acronimul în arabă al Statului Islamic.

Forţele guvernamentale au eliberat de asemenea de sub controlul Statului Islamic cinci sate din partea rurală de est a regiunii Homs.

Marţi, forţele preşedintelui Bashar al-Assad, sprijinite pe cale aeriană de Rusia, au pus capăt asediului de aproape trei ai al Statului Islamic asupra oraşului Deir Ezzor.

Cea mai mare parte a provinciei cu acelaşi nume a fost în bună măsură controlată de Statul Islamic din 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.