Avertismentul Comisiei Europene: Riscul unui Brexit fără acord a crescut!

Publicat:

Riscul ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană la 31 octombrie fără un acord a crescut, a avertizat Comisia Europeană într-o comunicare publicată miercuri, în contextul în care Marea Britanie se adânceşte într-o criză politică ce ar putea conduce la alegeri legislative anticipate, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Puţinul timp care rămâne şi situaţia politică din Marea Britanie au mărit riscul ca Marea Britanie să se retragă la această dată fără un acord’, subliniază Comisia de la Bruxelles în documentul menţionat.


Citeşte şi: Uraganul DORIAN a făcut ravagii în Bahamas (VIDEO): Cel puţin şapte oameni au murit!

Executivul comunitar le cere firmelor şi cetăţenilor Uniunii Europene să ‘continue să se pregătească pentru toate rezultatele posibile’ şi să ‘nu se bazeze pe ipoteza că Marea Britanie va solicita o a treia amânare’ a datei Brexit-ului.

În acelaşi context, Comisia consideră că ‘plasa de siguranţă’ privind frontiera irlandeză, aşa-numitul ‘backstop’, prevăzută în acord şi a cărei eliminare este cerută de Boris Johnson, este ‘singura soluţie’ pentru păstrarea acordului de pace în Irlanda de Nord şi a pieţei unice.

Referitor la ‘backstop’, oficiali europeni citaţi de Reuters au declarat că UE poartă în continuare discuţii cu guvernul de la Dublin în ce priveşte modul de organizare a controalelor la frontieră pe insula Irlanda în cazul unui Brexit fără acord, dar că astfel de controale ar produce în mod inevitabil ‘perturbări’.

Comunicarea executivului european a fost publicată la o zi după ce o alianţă transpartinică a parlamentarilor britanici a adoptat o moţiune ce urmăreşte amânarea Brexit-ului prevăzut pentru sfârşitul acestei luni.

Potrivit Reuters, Comisia Europeană a indicat miercuri că îl consideră în continuare pe premierul Boris Johnson drept cel cel mai important partener de negociere în discuţiile menite să evite un Brexit fără acord.

‘Există un guvern britanic în funcţie, aşa încât interlocutorul nostru la cel mai înalt nivel politic pentru preşedintele (CE) Juncker rămâne prim-ministrul Johnson’, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei, în briefingul de presă zilnic.

Consilierul lui Johnson pentru UE, David Frost, este aşteptat miercuri la Bruxelles pentru discuţii cu uşile închise cu un grup de lucru european, cu obiectivul de a explora posibile alternative la ‘backstop’.

Citeşte şi: Nicolas Maduro pune armata în stare de alertă şi ordonă manevre militare

În aceeaşi comunicare, Bruxellesul prevede să furnizeze ‘un sprijin financiar’ cetăţenilor şi statelor membre ‘cele mai afectate de o retragere fără acord’, propunând de asemenea să ‘extindă aria de aplicare a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene’ pentru a ‘acoperi importanta povară financiară’ a unui Brexit fără acord.

Comisia mai prevede ca actualul Fond european de ajustare la globalizare ‘să servească la susţinerea lucrătorilor’ care ar fi ‘concediaţi în urma unei retrageri fără acord, în anumite condiţii’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.