StiripesurseȘtirile zileiAvioane chineze dau târcoale Malaeziei! Beijingul vine cu explicaţii

Avioane chineze dau târcoale Malaeziei! Beijingul vine cu explicaţii

Publicat:

China a reacţionat miercuri la protestele Malaeziei privind incursiunea a 16 avioane militare chineze în largul acestei ţări din Asia de Sud-Est, explicând că a fost vorba de un simplu “antrenament de rutină”, potrivit France Presse şi agerpres.

Malaezia a trimis luni avioane de vânătoare pentru a intercepta avioane de transport militar chineze care au apărut în largul insulei Borneo, deasupra unei porţiuni a Mării Chinei de Sud pe care ambele state o revendică.

Citeşte şi: Canadienii vor putea fi vaccinaţi cu alt ser la rapel decât cel folosit la prima doză – Black News

Ministrul de externe malaezian Hishammuddin Hussein a calificat zborul drept “intruziune” şi a anunţat că ţara sa va protesta oficial şi îl va convoca pe ambasadorul chinez în Malaezia.

Dar un purtător de cuvânt al Ambasadei Chinei la Kuala Lumpur a afirmat că aceste “activităţi sunt antrenamente de rutină pentru forţele aeriene chineze şi nu vizează nicio ţară”.


“Potrivit legislaţiei internaţionale, avioanele militare chineze pot beneficia de libertatea de survol” în această zonă, a argumentat el.

Iar avioanele chineze nu au pătruns în spaţiul aerian al unei alte ţări, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt.

Aparatele chineze au zburat la circa 110 km de coastele părţii indoneziene a insulei Borneo şi nu au răspuns tentativelor de contact, ceea ce a determinat Malaezia să-şi trimită avioanele de vânătoare în zonă, au indicat Forţele Aeriene malaeziene.

Avioanele chineze au făcut cale întoarsă înainte de a intra în spaţiul aerian malaezian propriu-zis.

Dar ministrul de externe malaezian a subliniat că aparatele chineze survolaseră zona economică exclusivă (ZEE) a ţării sale şi calificat incidentul ca fiind “o atingere adusă spaţiului aerian şi suveranităţii Malaeziei”.

China revendică aproape în totalitate Marea Chinei de Sud şi a construit avanposturi militare pe mici insule şi atoli în regiune, declanşând protestele mai multor ţări care au revendicări asupra apelor vecine teritoriului lor.

Chiar dacă relaţiile între China şi Malaezia sunt de obicei cordiale, incidentul de luni survine după o creştere a tensiunilor în probleme maritime.

Citeşte şi: Parlamentul israelian alege preşedintele ţării. Lupta se dă între Miriam Peretz şi Isaac Herzog – Black News

Anul trecut, o navă chineză de cartografiere a intrat în conflict cu o navă malaeziană care efectua cercetări asupra rezervelor de hidrocarburi în largul insulei Borneo.

Vietnam, Filipine, Brunei şi Taiwan au de asemenea revendicări asupra Mării Chinei de Sud.

SUA au trimis în regiune nave militare pentru a impune respectarea dreptului la libertatea de navigaţie, spre marea nemulţumire a Chinei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Secretul ascuns peste trei decenii în cel mai faimos cântec al Cupei Mondiale

„World in Motion”, imnul lansat de Anglia pentru Cupa Mondială din 1990, continuă să fie considerat cel mai de succes cântec dedicat naționalei la...

O renumită destinație de iarnă mizează pe o goană după aur pentru a atrage turiști vara

O stațiune din Laponia a ascuns un lingou de aur în valoare de 20.000 de euro și îi provoacă pe turiști să îl găsească. Inițiativa...

Primul vaccin proiectat cu inteligență artificială a fost testat pe oameni

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au anunțat o premieră medicală care ar putea schimba modul în care lumea se pregătește pentru viitoarele pandemii. Primul vaccin...

Poate AI să înțeleagă depresia? Un studiu deschide noi perspective

Inteligența artificială ar putea deveni un instrument important pentru cercetarea în sănătatea mintală, potrivit unui nou studiu realizat în Germania, transmite Euronews. Problemele de sănătate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.