Avionul dispărut de pe radar a fost DOBORÂT de antiaeriana siriană. Ruşilor nu le vine să creadă şi dau vina pe Israel – VIDEO

Publicat:

Avionul de recunoaştere rusesc dispărut de pe radare luni seara deasupra Mediteranei, la circa 35 de km de coasta siriană, în timp ce Siria era lovită de rachete israeliene, a fost doborât de artileria antiaeriană a regimului de la Damasc, a anunţat marţi armata rusă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Avionul Il-20 “a fost doborât de un sistem de rachete S-200” al armatei siriene. Toţi cei 15 membri ai echipajului care se aflau la bordul aparatului au fost ucişi, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile de presă ruse.

Citeşte şi: Un avion militar rusesc a dispărut de pe radar deasupra Mediteranei – VIDEO


Armata rusă a acuzat Israelul că este responsabil pentru prăbuşirea avionului său de recunoaştere deasupra Mării Mediterane din cauza loviturilor sale “ostile” asupra Siriei, spunând că “îşi rezervă dreptul de a răspunde”.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, “piloţii israelieni, care se aflau în apropierea avionului rus, au adus aparatul de zbor rus sub tirurile apărării antiaeriene siriene”.

“Considerăm ostile aceste provocări din partea Israelului şi ne rezervăm dreptul de a răspunde în mod adecvat”, a avertizat el.

Citeşte şi: Accident teribil în Iran. 19 oameni au murit în coliziunea dintre un autobuz şi o cisternă – VIDEO

Aproximativ la ora la care a dispărut aeronava (20.00 GMT), oraşul Latakia de pe ţărmul Mediteranei a fost atacat cu rachete, potrivit presei siriene, care preciza că bateriile de artilerie locale au ripostat. În apropierea localităţii se află baza aeriană Hmeymim, sub comandament rusesc, iar avionul se întorcea la această bază, a detaliat Ministerul rus al Apărării.

“Avionul Il-20 a dispărut de pe ecranele radarelor de control al traficului aerian în timpul unui atac desfăşurat de patru avioane israeliene F-16 asupra unor instalaţii siriene din provincia Latakia. În acelaşi timp, sistemele ruseşti de radar pentru controlul aerian au detectat lansarea unor rachete de pe fregata franceză Auvergne, care se afla în regiunea respectivă”, a precizat mai înainte ministerul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.