StiripesurseȘtirile zileiAvocatul lui Vartic cere anularea învinuirii ca fiind „neîntemeiată”

Avocatul lui Vartic cere anularea învinuirii ca fiind „neîntemeiată”

Publicat:

Avocatul lui Dumitru Vartic, Roman Mihăieș, citat de NewsMaker.md, a declarat că a depus o plângere pentru a anula învinuirea adusă clientului său.

Citește și: Atenție! Sector de drum închis în Strășeni din cauza inundațiilor

În acest sens, el a calificat-o „neîntemeiată și nelegitimă”. El a spus că nu înțelege pe ce s-a bazat învinuirea și că „sunt două expertize principiale în acest dosar”, la una dintre care sunt așteptate rezultatele, iar alta nu a fost numită.

„Învinuirea nu este întemeiată și este și nelegitimă, deoarece încă nu a fost efectuată în cauză expertiza medico-legală, psihologică și psihiatrică. Deci, nici cea psihiatrică, nici cea medico-legală repetată. (…) Noi ne mirăm foarte mult: pe ce s-a bazat învinuirea? De fapt, narativele care sunt în învinuire vin din presă, de la diverși activiști, politicieni”, a comunicat avocatul.

El a spus că, în acest sens, a depus o plângere la procurorul ierarhic superior, „să anuleze această învinuire nelegitimă”.


Pe 25 mai, Procuratura Generală a anunțat că statutul lui Dumitru Vartic în dosarul privind decesul soției sale a fost schimbat. Acesta a devenit învinuit, după ce anterior avea calitatea de bănuit. Totodată, Dumitru Vartic a fost pus sub acuzare pentru două episoade infracționale –  violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere, pentru fapte pretins comise în noiembrie 2025 și violență în familie soldată cu sinuciderea victimei la 3 martie 2026.

Ludmila Vartic, fostă educatoare la o grădiniță din Hâncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani.

Dumitru Vartic a respins acuzațiile. Pe fondul reacțiilor publice, Dumitru Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al raionului Hâncești. De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a exclus din rândurile sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Băsescu îl critică dur pe ambasadorul Germaniei: ‘Un DOBITOC!’

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a reacționat dur la declarațiile ambasadorului Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, privind existența unor „limbi diferite” și a...

VIDEO Noi percheziții în dosarul call-centerului din Ucraina

Oamenii legii au efectuat alte 10 percheziții în Republica Moldova în dosarul care vizează un centru de apel identificat în Ucraina, în cadrul unei...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

Moldova a ajuns lidera regiunii la credite neperformante

Rata medie a creditelor neperformante (NPL) în 17 țări din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est (CESEE) şi alte opt state non-CESEE (Armenia,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.