StiripesurseSintezeAyatollahul Khamenei cere să se revină asupra acordurilor de normalizare a...

Ayatollahul Khamenei cere să se revină asupra acordurilor de normalizare a relaţiilor cu Israelul, denunţând ‘erori majore’

Publicat:

Statele arabe care şi-au normalizat relaţiile cu Israelul în 2020 trebuie să revină asupra acestor decizii, a declarat duminică ghidul suprem iranian, Ali Khamenei, într-un discurs cu ocazia unei sărbători musulmane la Teheran, potrivit AFP, scrie agerpres.   

“Unele guverne au făcut, din nefericire, erori, erori majore şi au păcătuit normalizându-şi relaţiile cu regimul sionist uzurpator şi opresor. Este un act împotriva unităţii islamice, ele trebuie să revină şi să repare această mare eroare”, a indicat Khamenei, potrivit unui extras din discursul său, difuzat de televiziunea de stat.

Citește și : Curtea Supremă a SUA va examina la 1 noiembrie legea avortului în Texas

Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrein, Sudan şi Maroc şi-au normalizat în 2020 relaţiile cu Israelul, la îndemnul preşedintelui american de atunci, Donald Trump, şi a ginerelui său Jared Kuchner, arhitectul acestei strategii.

“Dacă unitatea musulmanilor este realizată, problema palestiniană va fi definitiv soluţionată în cel mai bun mod”, a afirmat ayatollahul Khamenei.


Ghidul suprem a rostit aceste cuvinte, primindu-i pe participanţii la Conferinţa unităţii islamice, organizată în fiecare an la Teheran, cu ocazia celebrării naşterii profetului Mahomed, sărbătorită duminică, 25 octombrie, anul acesta în Iran.

Sprijinul afişat de Iran cauzei palestiniene este o constantă a politicii externe a Teheranului de peste 42 de ani.

Citește și : Luxemburg permite cultivarea la scară redusă şi pentru uz personal

Republica islamică, instaurată în Iran în 1979, nu recunoaşte statul Israel, proclamat în mai 1948, după recunoaşterea sa printr-o rezoluţie a Naţiunilor Unite.

La începutul lunii mai, ayatollahul Khamenei calificase Israelul drept “bază teroristă” de “combătut”, prezicând din nou “căderea” – inevitabilă, potrivit lui – a “regimului sionist inamic”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.