Ayatollahul Khamenei le cere manifestanţilor împotriva penuriei de apă să nu facă jocul ‘duşmanilor’ Iranului

Publicat:

Ghidul suprem iranian Ali Khamenei le-a cerut vineri manifestanţilor care protestau în sud-vestul Iranului din cauza unei penurii de apă să nu facă jocul “duşmanilor” ţării care ar putea, potrivit lui, să profite de situaţie, relatează AFP, potrivit agerpres

“Oamenii şi-au exprimat nemulţumirea şi în niciun caz nu putem să le reproşăm asta”, a declarat ayatollahul Ali Khamenei, recunoscând că “problema apei nu este mică, în special cu climatul cald din Khuzestan”.


Citește și : Boris Johnson presează UE să analizeze ‘cu seriozitate’ propunerile sale privind Irlanda de Nord

Dar “duşmanul încearcă să utilizeze totul împotriva Revoluţiei, ţării şi intereselor poporului, deci trebuie să veghem să nu îi dăm un pretext”, a adăugat el adresându-se locuitorilor din provincie, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul său de internet.

Provincia Khuzestan, în care se află principalele zăcăminte de petrol iranian, este lovită de la sfârşitul lui martie de o secetă care a provocat manifestaţii în mai multe oraşe din provincie, în care cel puţin trei persoane au fost ucise de săptămâna trecută.

În ultimele zile, media care emit în persană din străinătate au relatat despre manifestaţii reprimate de forţele de ordine, în timp ce media locale mai degrabă au păstrat tăcerea asupra subiectului.

Potrivit Iribnews, site-ul internet al televiziunii de stat, o persoană a fost ucisă şi alte două rănite prin împuşcare joi în cursul serii, în timpul “revoltelor” din provincia occidentală vecină Lorestan, declanşate “sub pretextul problemelor cu apa în Khuzestan”.

Este pentru prima dată când media locale au relatat despre manifestaţii sau despre victime în afara Khuzestan, de la începutul tensiunilor în această provincie.

Citește și : Rusia a testat DECONECTAREA de la internetul global

Joi, preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat că locuitorii din Khuzestan au “dreptul” de a se “exprima” şi “chiar de a ieşi în stradă în cadru legal”.

Populaţia provinciei, care are o importantă minoritate arabă, se plânge cu regularitate că este abandonată de autorităţi. Provincia Khuzestan a fost unul dintre punctele fierbinţi ale valului de proteste, violent reprimate, împotriva puterii, în noiembrie 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.