StiripesurseSintezeBahrain anunță că a descoperit două noi zăcăminte de gaze naturale

Bahrain anunță că a descoperit două noi zăcăminte de gaze naturale

Publicat:

Autoritățile din Bahrain au anunțat două descoperiri de gaze naturale în zăcămintele Al-Joubah și Al-Jawf, a anunțat marți agenția de presă de stat BNA, potrivit Reuters, informează mediafax.

Nasser bin Hamad Al Khalifa, președintele Nogaholding, divizia de investiții și dezvoltare energetică a regatului, l-a informat pe regele Hamad bin Issa Al Khalifa al Bahrainului cu privire la aceste descoperiri, se arată într-un comunicat oficial. Documentul nu dezvăluie rezervele estimate.

Citește și : Péter Szijjártó: Cu Trump la Casa Albă, nu ar fi fost război în Ucraina!

Strategia energetică a Bahreinului ar putea să fie decisă în următoarele șase luni, a declarat săptămâna trecută directorul general al Nogaholding pentru Reuters.

Descoperirea din 2018 a câmpului Khaleej al-Bahrain, din statul arab din Golf, a fost cea mai mare descoperire de petrol și gaze din 1932 și se estimează că ar conține cel puțin 80 de miliarde de barili de petrol de șist.


Citește și : Zelenski le care americanilor ‘să menţină o unitate de neclintit’ până la ‘restabilirea păcii’ în Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.