StiripesurseSintezeBahreinul a numit primul său ambasador în Israel

Bahreinul a numit primul său ambasador în Israel

Publicat:

La şase luni de la stabilirea relaţiilor diplomatice, Bahreinul a numit primul său ambasador în Israel, informează marţi DPA, potrivit agerpres.   

Numirea lui Khaled Yousif al-Jalahma este “un alt pas important în implementarea acordului de pace şi consolidarea legăturilor dintre cele două ţări”, a declarat marţi ministrul israelian de externe Gabi Ashkenazi, potrivit biroului său.

Citește și : Joe Biden numește primii săi judecători federali

De asemenea, el a discutat despre deschiderea unei ambasade a statului din Golf în Israel cu omologul său din Bahrein şi a confirmat numirea ambasadorului.

Al-Jalahma a ocupat o funcţie de rang înalt în Ministerul de Externe din Bahrein începând din 2017 şi a fost ambasador adjunct al ţării sale în SUA între 2009 şi 2013.


O echipă a statului din Golf va călători în Israel în următoarele săptămâni pentru a face pregătirile necesare, a mai spus ministrul israelian.

Israelul a semnat acorduri cu Bahrein şi Emiratele Arabe Unite (EAU) la Washington în septembrie pentru a stabili relaţii diplomatice. Anterior, doar două state arabe – Egiptul şi Iordania – aveau relaţii diplomatice cu Israelul.

Cele două state din Golf s-au îndepărtat de linia ţărilor arabe veche de decenii de a refuza să aibă relaţii oficiale cu Israelul atât timp cât nu este rezolvat conflictul cu palestinienii.

Citește și : China a început vaccinarea persoanelor de peste 60 de ani şi a celor cu boli cronice

În schimb, Israelul a anunţat că va suspenda anexarea de teritoriu în Cisiordania ocupată, revendicată de palestinieni pentru propriul stat.

Israelul şi EAU aşteaptă beneficii economice din apropierea lor, dar mai presus de toate aceasta reprezintă o alianţă împotriva inamicului lor comun, Iranul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.