Băiatul de 8 ani care a făcut istorie după ce a învins un mare maestru la șah. „Nu există nicio tradiție sportivă în familiile noastre“

Publicat:

Băiatul de 8 ani care a făcut istorie după ce a învins un mare maestru la șah. „Nu există nicio tradiție sportivă în familiile noastre“

La vârsta de opt ani, Ashwath Kaushik a făcut istorie, duminică, devenind cel mai tânăr jucător care a învins vreodată un mare maestru de șah într-un joc de turneu clasic.

Băiatul, care locuiește în Singapore, a reușit să îl învingă pe polonezul Jacek Stopa, în vârstă de 37 de ani, în turul patru al Burgdorfer Stadthaus Open din Elveția, notează CNN.


Un nou record

Recordul anterior fusese stabilit luna trecută, de Leonid Ivanovic, tot în vârstă de opt ani. El devenise devenit primul jucător sub vârsta de nouă ani care l-a învins pe un mare maestru într-un joc clasic. Ashwath a reușit să îl detroneze și pe jucătorul sârb, el fiind cu cinci luni mai tânăr, conform Chess.com.

„A fost foarte interesant și uimitor și mă simt mândru de acest joc și de felul în care am jucat, mai ales că mergea mai rău la un moment dat, dar am reușit să îmi revin”, a spus Kaushik, pentru Chess.com, după ce l-am învins pe Stopa.

Născut în India în 2015, Ashwath și-a făcut deja un nume după ce a câștigat o serie de turnee de tineret din întreaga lume – în special devenind campion mondial sub 8 la Rapid în 2022, pe Chess.com.

El a terminat pe locul 12 la turneul din această săptămână din Elveția și se așteaptă multe de la tânăr, deoarece continuă să concureze împotriva adversarilor cu decenii mai multă experiență.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.