StiripesurseȘtirile zileiO barcă plină cu protestatari palestinieni, interceptată de forţele israeliene

O barcă plină cu protestatari palestinieni, interceptată de forţele israeliene

Publicat:

O barcă plină cu aproximativ 20 de protestatari palestinieni a încercat marţi să spargă blocada în vigoare de 11 ani, dar a fost interceptată de forţele israeliene, a declarat un organizator al protestului, informează dpa, potrivit agerpres.

Israelul, citând motive de securitate, împiedică ieşirea oricărei ambarcaţiuni din Gaza dintr-o zonă de pescuit limitată pe mai mulţi kilometri şi a deschis anterior focul asupra pescarilor din Fâşia Gaza pentru a impune blocada.

Citește și : Ancheta lui Mueller privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane este inutilă (Kremlin)

Unul dintre organizatorii protestului, Adham Abu Selmeya, a declarat că patru nave israeliene au interceptat barca cu protestatari la nouă mile de ţărm.

“Ei vor sa transmită mesajul lor lumii libere că noi vrem să trăim liber şi în pace şi vrem să ni se respecte drepturile noastre de bază”, a declarat la rândul său Ramadan al-Hayek, care se număra printre organizatorii protestului.


Egiptul şi Israelul au ţinut Gaza sub o blocadă strictă de la preluarea controlului asupra enclavei palestiniene de către Hamas în 2007.

Tensiunile în Fâşia Gaza au atins un punct culminant în ultimele săptămâni, când peste 100 de palestinieni au fost ucişi de forţele israeliene în proteste de masă de-a lungul frontierei cu Israelul începând de la 30 martie.

Citește și : Siria recunoaște independenţa regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud

Israelul afirmă că Hamas, gruparea islamistă considerată organizaţie teroristă de cea mai mare parte a occidentalilor, se foloseşte de proteste pentru a sparge gardul israelian de la frontieră şi a încerca să comită atacuri asupra civililor israelieni.

Enclava a suferit un colaps economic masiv, agravat de pagubele însemnate provocate infrastructurii în trei războaie cu Israelul, precum şi de penuria de bunuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.