StiripesurseȘtirile zileiBaronul drogurilor 'El Chapo' , condamnat la închisoare pe viaţă

Baronul drogurilor ‘El Chapo’ , condamnat la închisoare pe viaţă

Publicat:

O instanţă federală din districtul newyorkez Brooklyn l-a condamnat miercuri pe liderul cartelului criminal mexican Sinaloa, Joaquin Guzman, cunoscut ca El Chapo, la închisoare pe viaţă, plus 30 de ani, pentru trafic de droguri şi mai multe conspiraţii în vederea comiterii unor crime, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Guzman fusese declarat vinovat în februarie, după un proces cu juraţi.

Citește și : Peste 550.000 de persoane, afectate de vremea uscată în Sri Lanka

La audierea de miercuri pentru stabilirea pedepsei, El Chapo a declarat instanţei, prin intermediul unui translator, că detenţia sa în Statele Unite este “o tortură psihologică, emoţională şi mintală, 24 de ore pe zi”.

Sentinţa pronunţată de judecătorul districtual Brian Cogan era obligatorie conform legii. La pedeapsă s-a adăugat confiscarea a 12,6 miliarde de dolari, au anunţat procurorii. Ei au susţinut că suma reprezintă valoarea drogurilor vândute; revista Forbes l-a inclus la un moment dat pe Guzman printre cei mai bogaţi oameni din lume.


Cartelul de narcotraficanţi Sinaloa – numele unui stat din federaţia mexicană – este cunoscut ca unul din cele mai mari şi mai violente din Mexic. Ca şef, Guzman a fost considerat vinovat de introducerea în Statele Unite a unor cantităţi de ordinul tonelor de cocaină, heroină şi marijuana, cu flote de avioane şi ambarcaţiuni. El şi-a construit reputaţia de traficant în deceniul 1980, săpând tuneluri pe sub frontiera dintre Mexic şi SUA. În anii 1990 şi 2000, şi-a consolidat puterea după războaie sângeroase cu rivalii şi a ajuns până la urmă la conducerea cartelului. Sistemul criptat de comunicaţii al traficanţilor utiliza servere secrete aflate în Canada.

Citeşte şi:  Biden consideră 'complet ilegală' arestarea în Rusia a jurnalistului Evan Gershkovich; Moscova susţine că reporterul a încălcat legea

El Chapo este deţinut în prezent în Centrul Corecţional Manhattan din New York, o închisoare cu aspect de fortăreaţă. Luna trecută, judecătorul Cogan i-a respins mexicanului cererea de timp suplimentar pentru exerciţii fizice pe acoperiş, după ce procurorii au argumentat că există riscul unei evadări.

Înainte de a fi arestat ultima oară în 2016, Guzman a evadat de două ori din închisori de maximă securitate din Mexic. În ianuarie 2017, el a fost extrădat în SUA, pentru a fi judecat; a fost primul lider criminal mexican care a preferat un proces în locul unei recunoaşteri a vinovăţiei, care i-ar fi putut aduce o pedeapsă mai mică.

În ciuda căderii lui El Chapo, Sinaloa a fost anul trecut cel mai mare distribuitor de droguri în SUA dintre toate cartelurile mexicane, potrivit DEA (U.S. Drug Enforcement Administration, serviciul american antidrog).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Datoria de stat a Moldovei s-a majorat cu aproape 10 miliarde în doar 3 luni

Datoria de stat a Republicii Moldova a ajuns la 142,6 miliarde de lei la sfârșitul lunii martie 2026, în creștere cu 9,8 miliarde de...

Trump, evacuat de urgență, după focuri de armă la Cina Corespondenților. Suspectul a fost reținut. Ar fi vizat oficiali apropiați președintelui SUA

Donald Trump, Prima Doamnă Melania Trump, dar și vicepreședintele JD Vance au fost evacuați de urgență de Secret Service de la Cina Corespondenților de...

Un tânăr de 19 ani din Fălești, reținut pentru tentativă de omor după ce a agresat un bărbat de 72 de ani

Polițiștii din Fălești documentează o tentativă de omor produsă în seara zilei de 24 aprilie în Fălești. Incidentul a avut loc într-un local amplasat...

Primăria Chișinău anunță oprirea evenimentelor în aer liber din cauza codului portocaliu de vânt puternic

Primăria municipiului Chișinău anunță suspendarea și anularea tuturor evenimentelor publice desfășurate în aer liber pentru ziua de astăzi, în contextul condițiilor meteo nefavorabile.Decizia a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.