StiripesurseSintezeBashar al-Assad nu acceptă negocieri privind constituţia Siriei

Bashar al-Assad nu acceptă negocieri privind constituţia Siriei

Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat că guvernul său nu va negocia privind constituţia ţării cu opoziţia susţinută de Turcia, scrie Reuters, potrivit News.ro .

Un congres organizat de Rusia, principalul aliat al lui Assad, anul trecut, a apelat la trimisul special al ONU privind Siria pentru a forma un comitet care ar redacta o nouă constituţie.

Citește și : Forţele navale iraniene au inaugurat noul submarin capabil să lanseze rachete de croazieră

Procesul ar trebui să ducă la noi alegeri.

“Constituţia reprezintă soarta ţării şi, drept urmare, nu poate fi supusă unor negocieri care ar putea avea un preţ mai mare decât războiul”, a afirmat Assad într-un discurs televizat.


El a adăugat că rolul ONU este binevenit câtă vreme respectă suveranitatea statului său. El a descris oficialii opoziţiei aleşi pentru comitetul constituţional ca fiind “agenţi” ai Turciei, cea care susţine rebelii anti-Assad în nord-vestul Siriei.

Citește și : PANICĂ la Paris. Un cartier, evacuat din cauza unei bombe de aviaţie din al Doilea Război Mondial

Discuţiile organizate de ONU pentru a încheia conflictul vechi de opt ani nu au dus niciodată la întâlniri faţă în faţă ale celor două părţi implicate. Cu ajutorul Rusiei şi al Iranului, forţele guvernului au preluat controlul asupra celei mai mari părţi ale ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.