StiripesurseSintezeBashar al-Assad rămâne preşedintele Siriei pentru încă şapte ani

Bashar al-Assad rămâne preşedintele Siriei pentru încă şapte ani

Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost reales pentru un mandat de şapte ani cu 95.1% din voturi, conform unui anunţ făcut joi de preşedintele parlamentului de la Damasc, după un scrutin criticat de opoziţie şi de statele occidentale, tranmsite AFP, potrivit agerpres.

Ceilalţi doi contracandidaţi la scrutinul de miercuri, Abdallah Salloum Abdallah, fost ministru şi parlamentar, şi Mahmoud Marei, membru al opoziţiei tolerate de guvern, au obţinut 1.5%, respectiv 3.3% din voturi.

Citește și : Poliţiştii anti-mafie au dezmembrat o reţea ilegală de pariuri şi jocuri de noroc

Într-o ţară devastată de război din 2011, 14.2 milioane de persoane au participat la vot, ceea ce înseamnă o rată de participare de 76.64%.

Alegerile au fost organizate în zonele controlate de regim, adică două treimi din teritoriul Siriei, precum şi în unele ambasade din străinătate.


În 2014, Assad a obţinut peste 88% din voturi, conform rezultatelor oficiale.

Statele occidentale au calificat alegerile ca nefiind libere şi corecte, iar opoziţia siriană a denunţat o “mascaradă”.

Citește și : Tel Avivul îl cheamă la explicaţii pe ambasadorul Franţei în Israel

Cu o campanie electorală desfăşurată sub lozinca “Speranţă prin muncă”, Bashar al-Assad a urmărit să se impună ca singurul arhitect al unei reconstrucţii de care Siria are disperată nevoie.

“Bashar al-Assad este o personalitate unică şi complexă. De fiecare dată când l-am întâlnit a fost calm, chiar şi în cele mai critice şi mai dificile momente ale războiului”, a declarat un reporter, sub protecţia anonimatului.”Acestea sunt exact caracteristicile tatălui său”, Hafez al-Assad, care a condus Siria cu un pumn de fier timp de 30 de ani, a adăugat el. Bashar al-Assad “a reuşit să se facă indispensabil. În politică, este important să ştii cum să refaci cărţile şi el a ştiut să stăpânească jocul”, a mai declarat jurnalistul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.