Bashar al-Assad: Reconstrucţia este prioritatea în Siria

Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat luni că prioritatea sa este reconstrucţia ţării, răvăşită din 2011 de un război sângeros şi devastator, relatează AFP, conform agerpres.

La capătul a şapte ani dintr-un conflict care a divizat ţara, regimul şi-a înmulţit victoriile asupra rebelilor şi jihadiştilor, însă Siria a rămas cu infrastructuri distruse, cu o economie paralizată şi multe oraşe mari desfigurate.


Citește și: Trump critică din nou aliaţii din NATO înainte de summitul de la Bruxelles

“Reconstrucţia este prioritatea în Siria şi va fi posibilă prin lupta împotriva terorismului până la eliberarea întregului teritoriu sirian”, a spus preşedintele, conform unor afirmaţii transmise de serviciile sale.

El a făcut aceste declaraţii în timpul unei întâlniri cu diplomaţi la Ministerul de Externe, în prezenţa şefului diplomaţiei, Walid Mouallem.

Conflictul care răvăşeşte Siria din 2011 a făcut peste 350.000 de morţi, distrugând infrastructurile ţării, cum ar fi şcoli şi spitale, şi paralizând producţia de electricitate şi de petrol.

Banca Mondială a estimat valoarea daunelor produse de război la 226 de miliarde de dolari, adică de patru ori produsul intern brut de dinainte de război.

Citește și: Marea Britanie: Boris Johnson a demisionat

În 2016, preşedintele Bashar al-Assad a spus că aliaţii săi – cu Rusia şi Iranul în frunte – vor primi ‘partea leului’ în viitorul proces de reconstrucţie.

Puterea din Siria, susţinută de aliaţii său rus şi iranian, a preluat controlul asupra a peste 60% din ţară, însă grupările rebele şi jihadiste păstrează în continuare unele bastioane, în timp ce comunitatea kurdă exercită o semi-autonomie în nordul ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.