StiripesurseȘtirile zileiBashar al-Assad transmite un avertisment lumii întregi

Bashar al-Assad transmite un avertisment lumii întregi

Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a avertizat joi că orice acţiune potenţială a ţărilor occidentale în Siria ar putea ‘destabiliza şi mai mult’ regiunea, a informat joi televiziunea de stat de la Damasc, citată de Reuters, în timp ce puterile occidentale, între care SUA, agită spectrul unor lovituri, ca ripostă la un presupus atac chimic, potrivit AFP, relatează şi agerpres.

‘Orice acţiune nu va duce decât la o destabilizare şi mai mare a regiunii’, a avertizat Al-Assad, în timpul primirii la Damasc a lui Ali Akbar Velayati, consilierului ghidului suprem iranian Ali Khamenei, potrivit conturilor preşedinţiei siriene pe reţelele sociale.

Citeşte şi: Oraşul sirian Douma este PĂZIT de poliţia militară rusă

Un presupus atac chimic, comis sâmbăta trecută la Douma, ultimul bastion al rebelilor în Ghouta orientală, a fost atribuit regimului de către echipele de salvare venite la faţa locului, care invocă zeci de morţi.

Regimul sirian şi aliaţii săi, Rusia şi Iran, au negat orice fel de atac chimic la Douma, însă SUA au confirmat producerea unui astfel de incident, acuzând regimul şi ameninţând cu o ripostă în Siria.


La întâlnirea de la Damasc, Al-Assad şi emisarul iranian au apreciat că ‘ameninţările anumitor ţări occidentale cu o agresiune împotriva Siriei se bazează pe minciunile pe care le-au creat ele însele, împreună cu agenţii lor, grupările teroriste, după eliberarea Ghoutei orientale’, conform preşedinţiei siriene.

Citeşte şi: Vladimir Putin îi cere premierul israelian Netanyahu să nu destabilizeze Siria

‘Cu fiecare victorie obţinută pe teren, unele state occidentale îşi ridică vocea şi acţiunile se intensifică într-o încercare de a schimba cursul evenimentelor… aceste voci şi orice acţiune posibilă nu vor duce decât la o creştere a instabilităţii în regiune, ameninţând pacea internaţională şi securitatea’, a afirmat preşedintele sirian.

După o ofensivă distrugătoare lansată la mijlocul lunii februarie de către regimul sirian cu sprijinul Moscovei, grupările rebele din Ghouta au acceptat acorduri de evacuare negociate cu Rusia şi au părăsit sectorul, aceasta reprezentând o nouă victorie pentru regim în războiul cu care se confruntă Siria din 2011. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Ziua Mondială a Donatorului de Sânge: fiecare donare poate salva până la trei vieți

Ministerul Sănătății a adus un omagiu donatorilor voluntari de sânge cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, marcată anual la 14 iunie, evidențiind...

Armata israeliană a emis ordine de evacuare pentru 30 de sate din sudul Libanului

Armata israeliană a emis duminică două ordine de evacuare care vizează 30 de sate din sudul Libanului, înaintea unor atacuri planificate împotriva Hezbollah, în...

Nouă legătură aeriană între Halkidiki şi nordul României

Regiunea Halkidiki din Grecia încearcă să obţină o nouă intrare pe cale aeriană pe piața românească, prin zboruri directe din nordul și centrul țării...

Canicula TOPEŞTE Europa: Sunt aşteptate temperaturi de peste 40°C

Franța se pregătește pentru un nou episod de temperaturi extreme, la mai puțin de două săptămâni după un val de căldură neobișnuit pentru această...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.