StiripesurseȘtirile zileiBazele ruseşti din Tadjikistan şi Kârgâzstan, obiect de discuţie la summitul...

Bazele ruseşti din Tadjikistan şi Kârgâzstan, obiect de discuţie la summitul Putin-Biden

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin i-ar fi propus omologului său american Joe Biden, la summitul lor din 16 iunie de la Geneva, coordonarea acţiunilor dintre Moscova şi Washington pe direcţia afgană, cu posibilitatea utilizării bazelor ruseşti din Tadjikistan şi Kârgâzstan în scopuri concrete, relatează ziarul rus Kommersant în ediţia sa de sâmbătă, citând surse, potrivit agerpres.  

În cadrul unei astfel de cooperări, cele două ţări ar putea face schimb de informaţii colectate pe teren, inclusiv prin utilizarea dronelor.

Citește și : Zece copii de jihadişti au fost repatriaţi în Belgia din Siria

Emisarul special al SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la aceste informaţii pentru Kommersant.

Portalul economic rus RBC, care citează informaţiile apărute în Kommersant, a trimis o cerere de comentariu purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, dar nu a primit încă un răspuns.


Potrivit celor două media ruse, Moscova ar încerca astfel să împiedice desfăşurarea unor baze ale SUA în fostele republici sovietice din Asia Centrală.

Rusia dispune în Tadjikistan de Baza nr.201, ale cărei corpuri de trupe staţionează în capitala Duşanbe şi localitatea Bohtar. Conform media ruse, aceasta ar reprezenta cea mai importantă facilitate militară a Rusiei peste hotarele ţării. Baza include forţe motorizate de artilerie, structuri de recunoaştere, unităţi de rachete şi apărare antiaeriană, o componentă aeriană din avioane de luptă etc.

O altă bază a Rusiei – ‘Kant’ – se află în regiunea Ciuisk din Kârzgâstan din 2003. Pe aeroportul militar de aici staţionează avioane cu reacţie Su-25 şi elicoptere Mi-8MTV.

La începutul lunii mai, The Wall Street Journal relata, citând surse, că SUA caută posibilitatea de a se implanta în regiunile din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu după retragerea trupelor lor din Afganistan.

Washingtonul are nevoie de baze pentru a desfăşura trupe, drone, avioane şi artilerie, cu ajutorul cărora să poată sprijini guvernul afgan de la distanţă pentru a stopa avansarea insurgenţilor talibani şi a descuraja alte grupări extremiste din Afganistan.

Unii interlocutori ai publicaţiei americane au declarat că opţiunile cele mai preferate pentru desfăşurarea bazelor SUA în zonă sunt Uzbekistanul şi Tadjikistanul care se învecinează cu Afganistanul. Cu toate acestea, aplicarea acestor planuri este complicată de prezenţa militară extinsă a Rusiei, precum şi de prezenţa crescândă a Chinei în regiune, nota The Wall Street Journal.

Rusia nu aprobă planurile americane de consolidare a poziţiilor lor în Asia Centrală.

Potrivit Kommersant, Moscova ar fi avertizat deja ţările din regiune că Washingtonul nu este atât de interesat să menţină situaţia din Afganistan sub control, cât să ‘îngrădească’ Rusia, China şi Iranul.

Citește și : Turnul Eiffel a fost redeschis după opt luni de la închiderea sa din cauza pandemiei

După discuţiile de vineri de la Taşkent în formatul ‘Asia Centrala +1’ (republicile din Asia Centrala şi Rusia), ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat pentru Kommersant că până în prezent niciunul dintre aliaţii Rusiei din Asia Centrală nu şi-a anunţat intenţia de a permite Statelor Unite să desfăşoare facilităţi militare pe teritoriul său.

Talibanii au lansat o ofensivă pe toate direcţiile împotriva forţelor afgane la începutul lunii mai, profitând de începerea retragerii forţelor americane şi NATO din Afganistan, operaţiune ce ar urma să se încheie până la sfârşitul lunii august. Insurgenţii au cucerit vaste teritorii rurale, în special în nordul şi vestul Afganistanului, departe de bastioanele lor tradiţionale din sud. La 9 iulie, talibanii au anunţat că ar controla 85% din teritoriul Afganistanului, inclusiv tronsoane întregi ale frontierei de stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.