StiripesurseȘtirile zileiBeijing: NATO trebuie să 'înceteze imediat' răspândirea de dezinformare şi de...

Beijing: NATO trebuie să ‘înceteze imediat’ răspândirea de dezinformare şi de remarci provocatoare vizând China

Publicat:

Un purtător de cuvânt al MAE chinez a îndemnat luni NATO să “înceteze imediat răspândirea de dezinformare şi de remarci provocatoare vizând China şi să abandoneze abordarea conflictuală de a trasa linii ideologice”, relatează Xinhua, potrivit agerpres

Potrivit lui Zhao Lijian, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg face de mai multă vreme “remarci false” despre politica externă a Chinei, evocă o aşa-zisă teorie a “pericolului chinez” şi recent s-a angajat în coerciţie împotriva Chinei.

Citește și : Majoritatea covârşitoare a mexicanilor susţine rămânerea la putere a preşedintelui Lopez Obrador

“China este foarte nemulţumită şi se opune ferm acestor lucruri şi a informat NATO în repetate rânduri”, a adăugat el.

NATO, cea mai mare alianţă militară din lume şi un produs al Războiului Rece, rămâne fidelă conceptului său învechit de securitate şi angajată într-o confruntare între tabere ca în vremurile Războiului Rece, devenind un instrument prin care state individuale încearcă să-şi asigure hegemonia, a spus purtătorul de cuvânt.


Deşi susţine că este o “organizaţie defensivă”, practic NATO creează constant confruntare şi perturbări şi, în timp ce cere altor ţări să respecte normele de bază ale relaţiilor internaţionale, poartă războaie şi bombardează fără consideraţie state suverane, provocând moartea şi strămutarea unor civili nevinovaţi, a afirmat el.

Purtătorul de cuvânt chinez a mai notat că NATO, organizaţie militară a Atlanticului de Nord, şi-a făcut simţită prezenţa în ultimii ani în regiunea Asia-Pacific, creând conflicte.

“NATO continuă să încalce limite geografice şi teritoriale şi susţine un nou război rece al confruntării între blocuri. Comunitatea internaţională trebuie să fie vigilentă şi să se opună ferm acestui lucru”, a pledat Zhao Lijian, dând asigurări că ţara sa a susţinut întotdeauna şi va susţine dezvoltarea paşnică, iar dezvoltarea Chinei nu reprezintă o ameninţare pentru nimeni, ci noi oportunităţi pentru lume.

Citește și : Social-democraţii suedezi deschid discuţiile pentru o eventuală aderare la NATO

“NATO a perturbat Europa. Ar trebui să nu mai încerce să destabilizeze Asia şi întreaga lume”, a insistat purtătorul de cuvânt al MAE chinez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

Ambasadorul R. Moldova la Moscova a fost convocat la MID

Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în...

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.