StiripesurseȘtirile zileiBeijingul acuză G7 de 'calomnierea şi denigrarea Chinei'

Beijingul acuză G7 de ‘calomnierea şi denigrarea Chinei’

Publicat:

China i-a acuzat marţi pe miniştrii de externe din ţările G7, reuniţi în Japonia, că o “calomniază” şi o “denigrează”, în urma unui comunicat foarte critic la adresa politicilor chineze, relatează France Presse, potrivit agerpres.

“Reuniunea miniştrilor de externe din G7 nu a ţinut cont nici de poziţia solemnă a Chinei, nici de faptele obiective”, şi-a exprimat regretul Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Citește și : Putin a vizitat cartierul general militar din regiunea ucraineană Herson

Reuniunea G7 “s-a amestecat în afacerile interne ale Chinei, a calomniat şi a denigrat China”, a subliniat el în faţa presei, exprimând “nemulţumirea vie” a Beijingului.

Wang Wenbin a fost întrebat despre comunicatul final al şefilor diplomaţiei din Grupul celor şapte ţări puternic dezvoltate (Franţa, Japonia, SUA, Canada, Germania, Italia şi Regatul Unit), în care ei evocă în special îngrijorările faţă de Taiwan, situaţia din Marea Chinei de Sud, din Xinjiang şi Tibet.


G7 a avertizat Beijingul împotriva revendicărilor sale teritoriale în Marea Chinei de Sud, apreciind că ele “nu au bază juridică”.

“Printre rânduri, acest comunicat este plin de aroganţă, prejudecăţi şi de intenţia răuvoitoare de a se opune Chinei şi de a-i îngrădi dezvoltarea”, a subliniat purtătorul de cuvânt citat.

China a protestat pe cale diplomatică pe lângă Japonia, gazda reuniunii G7, a indicat Wang Webin.

G7 a considerat “indispensabilă” menţinerea păcii în strâmtoarea Taiwan, unde Beijingul a efectuat în urmă cu câteva zile manevre militare după întâlnirea între preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi un înalt responsabil american.

China consideră că Taiwanul este una din provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului său după sfârşitul războiului civil chinez în 1949.

Beijingul exercită o puternică presiune militară şi economică asupra Taipeiului de la sosirea la putere, în 2016, a lui Tsai Ing-wen, provenită dintr-un partid pro-independenţă.

Citește și :  Rishi Sunak, anchetat pentru un posibil conflict de interese

“Pentru a menţine într-adevăr pacea în strâmtoarea Taiwan, ceea ce trebuie făcut este să ne opunem clar şi să stopăm orice iniţiativă vizând obţinerea independenţei Taiwanului”, a subliniat Wang Wenbin ca răspuns la comunicatul G7.

Cât despre Marea Chinei de Sud, purtătorul de cuvânt al MAE chinez a apreciat că situaţia actuală este “stabilă în ansamblul ei” şi a cerut ţărilor G7 să nu “semene discordie între ţările regiunii” cu declaraţiile lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

VIDEO Vindeau droguri în propria locuință. Un cuplu – reținut

Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 49 de ani și a concubinei sale de 45 de ani, suspectați de...

Moldova raportează cel mai mare progres anual în procesul de integrare

Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre statele candidate și este pregătită să deschidă toate cele șase clustere de capitole de...

Troleibuzele de pe ruta 29 sunt redirecționate

Atenție, troleibuzele de Ruta nr. 29 sunt redirecționate de pe str. Mitr. Gavriil Bănulescu-Bodoni - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - str. Mihai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.