StiripesurseȘtirile zileiBeijingul ameninţă cu riposte faţă vizita unui oficial militar american în...

Beijingul ameninţă cu riposte faţă vizita unui oficial militar american în Taiwan

Publicat:

Administraţia de la Beijing a avertizat, luni, că va avea “reacţii legitime” faţă de o vizită a unui oficial militar american în Taiwan, informează agenţia Reuters, potrivit mediafax.

Conform unor surse, contraamiralul Michael Studeman, comandantul Diviziei de informaţii a Flotei militare a SUA din Pacific, a efectuat o vizită în Taiwan. Statele Unite nu au confirmat oficial vizita, dar Administraţia de la Washington menţine contacte neoficiale cu Taiwanul şi este principalul exportator de armament în teritoriul autonom.

Citește și : Primul vaccin anti-COVID va ajunge în Italia la sfârșitul lui ianuarie

“China va avea, pe măsură ce situaţia va evolua, reacţiile legitime şi necesare”, a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, subliniind că Beijingul “se opune vehement” contactelor dintre SUA şi Taiwan.

Taiwanul are o administraţie independentă, dar Beijingul consideră regiunea teritoriu chinez. Recent, China a intensificat activităţile militare în jurul Taiwanului, ca reacţie la intensificarea contactelor cu Statele Unite.


Casa Albă a reiterat luni susţinerea acordată Taiwanului. “Nu îmi pot imagina ceva care să genereze mai multă condamnare din partea întregii lumi împotriva Chinei dacă va încerca să utilizeze forţa armată împotriva Taiwanului. Suntem prieteni cu Taipeiul, vom continua să fim acolo”, a declarat Robert O’Brien, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională.

Citește și : Comisia Europeană avertizează Franța: Jurnaliştii trebuie să-şi facă munca LIBER!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.