StiripesurseȘtirile zileiBeijingul condamnă vehement vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan şi va...

Beijingul condamnă vehement vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan şi va lansa exerciţii militare

Publicat:

Administraţia de la Beijing a condamnat vehement, marţi seară, vizita în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, şi a anunţat că urmează să efectueze exerciţii militare maritime şi aeriene cu muniţie reală, informează mediafax.

“Vizita lui Nancy Pelosi transmite mesaje greşite forţelor separatiste care vor independenţa Taiwanului”, a comunicat Ministerul de Externe de la Beijing, precizând că va trimite imediat note de protest la reprezentanţele diplomatice americane.

Citește și : Sancţiunile afectează grav economia rusă

La rândul său, armata chineză a anunţat că va lansa exerciţii militare de amploare în apropierea Taiwanului. Exerciţiile militare maritime şi aeriene, care vor include trageri cu muniţie reală, se vor derula în perioada 4-7 august, conform agenţiei de presă oficiale Xinhua, citată de postul CGTN. “Din raţiuni de securitate, intrarea vaselor şi avioanelor în zonele în care se vor derula exerciţiile este strict interzisă”, transmite armata chineză.

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, a ajuns marţi seară în Taiwan, unde urmează să aibă o serie de întâlniri oficiale, ignorând avertismentele Administraţiei de la Beijing. Nancy Pelosi este oficialul american cu rangul cel mai înalt care vizitează Taiwanul în ultimii 25 de ani. Vizita a amplificat tensiunile între China şi Statele Unite, iar Beijingul a avertizat că va reacţiona prin “măsuri determinate şi hotărâte”.


Nancy Pelosi îşi va petrece noaptea în Taiwan. Miercuri dimineaţă, Pelosi se va întâlni cu preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-Wen, cu vicepreşedintele Lai Ching-De şi va participa la o sesiune specială a Parlamentului de la Taipei.

Statele Unite au intensificat prezenţa militară în zona Asia-Pacific în contextul vizitei lui Nancy Pelosi la Taipei. În largul Taiwanului au fost trimise patru nave militare americane, inclusiv portavionul USS Ronald Reagan.

Beijingul, care consideră Taiwanul teritoriu chinez, a anunţat că vor exista consecinţe pentru vizita lui Nancy Pelosi la Taipei. “Statele Unite vor trebui să îşi asume responsabilitatea şi vor trebui să plătească preţul pentru lezarea suveranităţii şi securităţii Chinei”, a afirmat Hua Chunying, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

Citește și : Partidul lui Imran Khan este acuzat în Pakistan de finanţare ilegală din străinătate

 

Statele Unite nu au relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul, iar preşedintele Joseph Biden i-a transmis săptămâna trecută omologului său chinez, Xi Jinping, că Washingtonul respectă în continuare principiul “o singură Chină”. În acelaşi timp, Statele Unite au anunţat angajamentul de a oferi asistenţă militară Taiwanului pentru a contracara o eventuală invazie chineză.

Rusia consideră că vizita lui Nancy Pelosi la Taipei este o “provocare” la adresa Chinei. Moscova a transmis că susţine principiul politic “o singură Chină” şi se opune independenţei Taiwanului “sub orice formă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.