Belarusul trebuie să demareze de urgenţă un dialog naţional, îndeamnă Consiliul Europei

Publicat:

Belarusul trebuie să demareze de urgenţă un dialog naţional care să includă societatea civilă pentru a ieşi paşnic din criza actuală, au îndemnat miercuri responsabilii Consiliului Europei, subliniind că “legitimitatea nu poate veni din represiune”, notează AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat comun, secretarul general al organizaţiei europene pentru apărarea drepturilor omului, Marija Pejcinovic Buric, preşedintele adunării sale parlamentare, Rik Daems, ministrul grec Miltiadis Varvitsiotis, a cărui ţară prezidează în prezent Consiliul Europei, au lansat un apel autorităţilor belaruse “să angajeze de urgenţă un dialog naţional larg şi incluziv”.


Citește și : Barnier: Trebuie să avem un acord post-Brexit până în jurul datei de 31 octombrie

Acesta “trebuie să permită garantarea ieşirii paşnice din criza actuală şi deschiderea uşii pentru reformele necesare de care să beneficieze toţi cetăţenii belaruşi”, au adăugat cei trei responsabili ai organizaţiei cu sediul la Strasbourg.

Ei au reclamat “eliberarea imediată a tuturor manifestanţilor arestaţi, încetarea tuturor tratamentelor rele şi deschiderea unei anchete rapide şi transparente asupra actelor de brutalitate ale forţelor de ordine”.

Într-o altă declaraţie comună, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, şi ministrul canadian de externe, François-Philippe Champagne, au subliniat “obligaţiile internaţionale” ale Belarusului.

“În calitate de stat participant la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Belarusul s-a angajat să organizeze alegeri cu adevărat democratice şi să apere drepturile persoanei şi libertăţile fundamentale”, au estimat ei.

Josep Borrell şi François-Philippe Champagne au adăugat că sprijină propunerea de mediere din partea preşedinţiei OSCE care propune o vizită guvernului din Belarus.

Citește și : Comisarul european pentru comerţ, Phil Hogan, a demisionat pe fondul scandalului COVID-19

“Lansăm un apel autorităţilor belaruse să accepte fără întârziere această propunere”, au insistat ei.

Belarusul, care cunoaşte o mişcare inedită de contestare a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, nu este “încă” membru deplin al Consiliului Europei, care numără 47 de membri, printre care Rusia şi Ucraina, dar Minskul a semnat şi ratificat de-a lungul anilor 12 tratatele şi protocoale ale organizaţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.