Belgia refuză să predea Spaniei trei foști lideri catalani

Publicat:

Justiţia belgiană şi-a făcut public miercuri refuzul de a pune în aplicare noile mandate de arestare europene emise de Spania în martie împotriva a trei foşti membri ai executivului catalan condus Carles Puigdemont, destituit de Madrid după tentativa eşuată de secesiune la sfârşitul anului 2017, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aceste mandate – care îi vizează pe foştii miniştri refugiaţi în Belgia Meritxell Serret, Anton Comin şi Lluis Puig – nu sunt ‘conforme’, a justificat într-un comunicat Tribunalul de primă instanţă (de limbă olandeză) din Bruxelles.


Citește și: Coreea de Nord amenință că anulează summitul prevăzut la 12 iunie cu Donald Trump

Astfel, cei trei foşti lideri separatişti vor beneficia în continuare de libertate de circulaţie în Belgia.

Camera de Consiliu, instanţă competentă depinzând de acest tribunal, a decis în spatele uşilor închise în urma unei audieri de a se ralia avizului negativ al Ministerului Public belgian, a precizat aceasta.

Instanţa ‘împărtăşeşte opinia procurorului şi a apărării potrivit căreia nu există mandate de arestare naţionale valabile care să corespundă conţinutului mandatelor de arestare europene’, se menţionează în comunicat.

Primele mandate de arestare europene emise de Madrid în toamnă împotriva foştilor lideri catalani exilaţi în Belgia au fost retrase câteva săptămâni mai târziu de judecătorul spaniol, spre surprinderea tuturor.

Citește și: 4000 de angajați ai Google cer gigantului IT să nu mai colaboreze cu armata americană

Dar criza politică a continuat între Madrid şi Barcelona, noi mandate fiind emise la 23 martie. La 5 aprilie, Meritxell Serret, Anton Comin şi Lluis Puig s-au predat autorităţilor belgiene. După o audiere, un judecător de instrucţie i-a pus în libertate, sub cauţiune.

După preşedintele executivului catalan destituit, Carles Puigdemont, aflat acum sub supraveghere judiciară în Germania, patru miniştri ex-regionali au ajuns în Belgia la 30 octombrie, la scurt timp după ce Madridul a pus Catalonia sub tutelă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.