Benny Gantz, RIVALUL lui Netanyahu, este noul președinte al Parlamentului israelian

Publicat:

Principalul rival al premierului israelian Benjamin Netanyahu, Benny Gantz, a fost ales joi preşedinte al Parlamentului Israelului, într-o manevră surpriză care ar putea semnala formarea unui guvern de unitate naţională condus de Netanyahu, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Cu sprijinul partidului de dreapta Likud al premierului Netanyahu şi al partidelor aliate, fostul general Gantz şi-a nemulţumit proprii aliaţi politici pentru că a creat condiţiile unui parteneriat cu un prim-ministru acuzat de corupţie.


Citește și: Parlamentul European aprobă măsuri de urgență

Îmtorsătura care a avut loc în ultimele 48 de ore provoacă degringoladă în Partidul Albastru şi Alb al lui Gantz , la doar 13 luni după ce a fost înfiinţat ca o coaliţie a oponenţilor de centru ai lui Netanyahu, cu intenţia de a-l înlătura din fruntea guvernului pe premierul în vârstă de 70 de ani.

Mişcarea lui Gantz deschide posibilitatea pentru un acord de „rotire în funcţie” în care Gantz şi Netanyahu în fruntea guvernului.

Numirea lui Gantz drept preşedinte al Parlamentului urmează unui an de impas politic, în care electoratul israelian a fost convocat la alegeri generale de trei ori, fără ca acestea să aibă un rezultat clar.

Israelul se confruntă şi cu pandemia coronavirusului, cu peste 2.600 de cazuri confirmate, 8 persoane decedate şi o mare parte a ţării aflată în blocaj parţial, care a lovit puternic economia.

„Nu sunt zile obişnuite şi apelăm la decizii speciale. Prin urmare, aşa cum am spus, intenţionez să examinez şi să promovez, în orice mod posibil, crearea unui guvern naţional de urgenţă “, a spus Gantz Parlamentului.

„Ceea ce se formează astăzi nu este un guvern de unitate şi nici un guvern de urgenţă. Este un alt guvern Netanyahu. Benny Gantz s-a predat fără luptă şi s-a târât în ​​guvernul Netanyahu ”, a afirmat Yair Lapid, unul dintre aliaţii lui Gantz la conducerea partidului Albastru şi Alb.

După alegerile din 2 martie, preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, i-a  solicitat lui Gantz să încerce să formeze un guvern. Preşedintele i-a presat pe Gantz şi Netanyahu să îşi unească forţele pentru a pune capăt răspândirii coronavirusului.

Citește și: Rusia ÎNCHIDE toate cafenelele şi restaurantele

Netanyahu a propus un guvern „naţional de urgenţă” care să se ocupe de combaterea răspândirii coronavirusului, promiţând să renunţe la funcţia de prim-ministru într-o perioadă convenită. Unele informaţii din mass-media israeliene au afirmat că Gantz va prelua conducerea guvernului în septembrie 2021, dar acest lucru nu a fost confirmat de nici o parte.

În timpul campaniei electorale, Gantz a exclus să lucreze cu Netanyahu, invocând procesul în care premierul este acuzat de luare de mită, fraudă şi încălcarea încrederii, acuzaţii respinse de Natenyahu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.