StiripesurseȘtirile zileiBerlinul nu crede că evacuările din Afganistan se vor termina pe...

Berlinul nu crede că evacuările din Afganistan se vor termina pe 31 august

Publicat:

Termenul limită 31 august, data la care Statele Unite au prevăzut să-şi încheie retragerea din Afganistan, ‘nu va fi suficient’ pentru evacuarea ‘tuturor celor pe care vrem să-i scoatem’ de acolo, a atras atenţia şeful diplomaţiei german, Heiko Maas, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Chiar dacă (operaţiunea de evacuare) va dura până la 31 august sau câteva zile în plus, nu va fi suficient’, a explicat marţi Heiko Maas într-un interviu pentru Bild, pledând din nou pentru continuarea discuţiilor cu talibanii pentru a se asigura transferuri şi după plecarea armatei americane.

Citeşte şi: Pentagonul a evacuat 16.000 de persoane din Afganistan în ultimele 24 de ore – Black News

Cu atât mai mult cu cât o retragere americană la 31 august, aşa cum este prevăzut, înseamnă ‘că vor avea nevoie, cu siguranţă, de una sau două zile’ pentru a-şi evacua personalul militar, ceea ce ar antrena sfârşitul evacuărilor pentru aliaţi ‘puţin mai devreme’, a adăugat ministrul.

Din acest motiv, ‘vom avea nevoie de opţiuni suplimentare’ pentru evacuări, în special de ‘operaţiuni civile pe aeroport’, un subiect despre care Germania discută cu talibanii, a explicat Maas.


‘Este vorba despre a salva persoane, de aceea sunt pregătit să discut cu cine este nevoie pentru a reuşi’, a insistat ministrul german, care regretă această situaţie ‘nefericită’, ‘consecinţa multor erori de apreciere’.

La Kabul, operaţiunile de evacuare se accelerau marţi, după ce talibanii au avertizat că nu le vor mai tolera decât timp de o săptămână.

Citeşte şi: BoJo a discutat cu Joe Biden despre situaţia din Afganistan – Black News

Marţi după-amiază va avea loc un summit virtual al G7 cu privire la situaţia din Afganistan, la care mai mulţi lideri ar putea pleda pe lângă preşedintele Joe Biden să menţină trupe americane şi după data limită de 31 august.

‘Plecăm de la principiul că va exista o decizie astăzi’ cu privire la durata operaţiunii americane, a mai indicat Heiko Maas.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

Ministrul Mediului: Nivelul apei în Nistru este mai redus, dar alimentarea populației nu este pusă în pericol

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu precizări privind situația nivelului apei în râul Nistru, menționând că, deși debitul este mai redus decât în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.