StiripesurseȘtirile zileiBerlinul, Parisul şi Roma ameninţă cu sancţiuni puterile străine care încalcă...

Berlinul, Parisul şi Roma ameninţă cu sancţiuni puterile străine care încalcă embargoul asupra armelor în Libia

Publicat:

Franţa, Germania şi Italia s-au declarat sâmbătă pregătite să aplice sancţiuni împotriva puterilor străine care încalcă embargoul asupra armelor în Libia şi au lansat un apel “tuturor actorilor străini să înceteze interferenţele lor” în această ţară aflată, din 2011, în război civil, notează AFP, scrie agerpres.

“Lansăm un apel tuturor actorilor străini să înceteze interferenţele lor şi să respecte embargoul asupra armelor stabilit de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite”, au scris, într-o declaraţie comună, cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi premierul italian, Giuseppe Conte.

Citește și : Grav accident rutier pe o autostradă din Germania: Cel puţin un mort şi numeroşi răniţi

Cei trei lideri europeni s-au arătat “pregătiţi să considere posibila utilizare a sancţiunilor dacă încălcarea embargoului pe mare, pe uscat sau în aer continuă”, potrivit acestui comunicat dat publicităţii la Bruxelles, în paralel cu negocierile privind planul de relansare economică post-coronavirus.

“Lansăm un apel tuturor părţilor din Libia, precum şi susţinătorilor lor străini la încetarea imediată a luptelor”, au adăugat cei trei responsabili care şi-au exprimat “grava preocupare” faţă de “creşterea tensiunilor militare în această ţară”.


În comunicat nu a fost menţionată explicit nicio ţară.

Libia este scena unui conflict între două puteri rivale, fiecare sprijinită de state străine: Guvernul de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi al cărui sediu este la Tripoli, şi mareşalul Khalifa Haftar, care ţine sub control estul şi o parte din sudul ţării.

Citește și : Joe Biden: Rusia şi China încearcă să influenţeze rezultatul scrutinului prezidenţial din SUA

Primul este sprijinit de Turcia, care a trimis militari la faţa locului, iar al doilea de Egiptul vecin, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Rusia.

Încălcarea embargoului asupra armelor, impus Libiei din 2011, face obiectul unor îngrijorări crescânde, în contextul în care intervenţiile străine în conflict se înmulţesc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

5 iunie: Ziua mondială a mediului înconjurător (ONU)

În fiecare an, la 5 iunie este marcată Ziua mondială a mediului înconjurător, sub coordonarea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Este celebrată de...

Evenimentele Zilei de 5 iunie în Istorie

5 iunie este a 156-a zi a calendarului gregorian și ziua a 157-a în anii bisecți. Sărbătorile zilei de 5 iunie (BOR) Sf. Sfințit Mc. Dorotei,...

Horoscop 5 iunie 2026

Energie, surprize şi dorinţă de relaxare pentru multe zodii. Berbecii primesc o invitaţie neaşteptată, Gemenii atrag oportunităţi sociale, iar Vărsătorii pot transforma o simplă...

Aur în valoare de 40.000 de euro, descoperit de angajatul unei primării în timp ce tundea gazonul

Zece lingouri de aur sigilate au fost descoperite într-o pajiște, fără proprietar, fără explicații și cu un termen de șase luni care s-a încheiat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.