StiripesurseDiasporaBerlusconi: Italia 'se află în război pentru că trimite arme Ucrainei'

Berlusconi: Italia ‘se află în război pentru că trimite arme Ucrainei’

Publicat:

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a declarat marţi că Italia ”se află în război pentru că trimite arme Ucrainei” şi i-a criticat pe liderii occidentali care prin poziţia lor fac tot mai îndepărtată posibilitatea unui dialog cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru ca acesta să oprească războiul, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Într-o intervenţie avută luni la un miting al partidului său Forza Italia în localitatea Treviglio, Berlusconi a surprins prin declaraţii foarte îndepărtate de poziţia guvernului condus de Mario Draghi – guvern din care face parte şi Forza Italia – asupra agresiunii Rusiei contra Ucrainei.

Citește și : Putin: Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO nu este o problemă pentru Rusia

În timp ce Forza Italia l-a sprijinit până în prezent pe Mario Draghi în demersul de expediere a unor ajutoare militare destinate armatei ucrainene, alte partide din coaliţia guvernamentală, precum Liga sau Mişcarea 5 Stele, au început să ceară explicaţii guvernului.

”Nu avem lideri în lume, nu avem lideri în Europa. Mă tem că acest război va continua, noi de asemenea suntem în război pentru că le trimitem arme”, a spus Berlusconi, care a remarcat faptul că iniţial au fost trimise Ucrainei arme de calibru mic, dar acum sunt trimise ”tancuri şi arme grele”.


Citește și : Germania menţine OBLIGATIVITATEA măştii în aeroporturi şi aeronave

Fostul premier italian a mai sesizat că sancţiunile aplicate Rusiei de către UE vor avea ”repercusiuni puternice” asupra economiei Italiei şi ”vor fi pagube chiar şi mai grave în Africa, iar apoi sunt posibile valuri de refugiaţi”. ”Trebuie să gândim ceva excepţional pentru a opri războiul”, a concluzionat Berlusconi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

În plin scandal din cauza demiterii ministrului Apărării, Zelenski vrea să-l schimbe și pe șeful Armatei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ia în calcul demiterea comandantului-șef al Forțelor Armate, generalul Oleksandr Sîrski, la numai câteva zile după ce l-a înlăturat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.