StiripesurseDiasporaBiden: Alternativa la sancţiunile împotriva Rusiei ar fi un al Treilea...

Biden: Alternativa la sancţiunile împotriva Rusiei ar fi un al Treilea Război Mondial

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a declarat, sâmbătă, că alternativa la sancţiunile contra Rusiei pentru invadarea Ucrainei ar fi un al Treilea Război Mondial, scrie news.ro

“Există două opţiuni: Începe al Treilea Război Mondial, adică fizic să intri în război cu Rusia, sau te asiguri că ţara care acţionează împotriva dreptului internaţional ajunge să plătească un preţ pentru ceea ce a făcut”, a spus Biden pentru youtuberul Brian Tyler Cohen.

Citește și: Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT

Preşedintele rus Vladimir Putin, atacând Ucraina, “obţine exact efectul opus a ceea ce şi-a dorit. Scopul meu de la început a fost să ţin NATO şi UE unite. Pentru că Putin a crezut că poate diviza NATO creând un decalaj util pentru el. Şi asta nu s-a întâmplat”.

Biden a mai prezis că Rusia va plăti un preţ mare atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung pentru invazia Ucrainei, adăugând că războiul aduce Europa şi NATO mai aproape.


Citește și: Boris Johnson: Preşedintele Zelenski şi poporul ucrainean dau dovadă de un eroism uluitor în faţa invaziei ruse

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump și Zelenski se vor întâlni marți la Washington. Care este miza discuțiilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, urmează să se întâlnească marţi, 28 iulie, la Washington, a confirmat vineri un oficial al...

Fedorov, a cărui demitere a generat proteste, a refuzat alte funcții în urma unei întâlniri cu Zelenski și insistă să fie reinstalat pe postul...

Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, a cărui demitere săptămâna trecută a stârnit proteste, a insistat joi să fie reinstalat pe poziţie şi...

Ce cred rușii despre Drapatîi, noul comandant al armatei ucrainene: Ne urăște cu adevărat. Acum va fi Armaghedon

Numirea lui Mîhailo Drapatîi a fost salutată cu entuziasm de militarii și manifestanții ucraineni, în timp ce utilizatorii ruși ai rețelelor de socializare au...

Presa ucraineană, despre drona doborâtă în Buzău: A pătruns cel mai adânc în spațiul aerian al României. Rusia ataca Odesa în acel moment

Publicația ucraineană Kiev Post scrie că drona doborâtă vineri de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române în județul Buzău a pătruns mult mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.