StiripesurseȘtirile zileiBiden: Cred că nu vom avea recesiune în SUA

Biden: Cred că nu vom avea recesiune în SUA

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a declarat luni că ţara sa nu va cunoaşte recesiunea, deşi cifrele de creştere care vor fi publicate la sfârşitul acestei săptămâni ar putea arăta că economia s-a contractat pentru al doilea trimestru consecutiv, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Cred că nu vom avea recesiune”, a declarat el jurnaliştilor.

Citește și : Lavrov dă asigurări la Cairo cu privire la reluarea exporturilor de cereale ucrainene

Citând cifrele puternice de ocupare a forţei de muncă, preşedintele a spus că speră într-o aterizare uşoară, în care ţara “va trece de la această creştere rapidă la o creştere stabilă”.

De asemenea, secretara Trezoreriei, Janet Yellen, şi-a exprimat optimismul că Statele Unite vor reuşi să evite o recesiune în următoarele luni, datorită stării de sănătate a pieţei muncii şi a consumului.


O încetinire economică pare inevitabilă, dar o recesiune “pur şi simplu nu este compatibilă cu tipul de piaţă a muncii pe care o vedem”, a spus ea pe 19 iulie.

Creşterea Produsului Intern Brut (PIB) american în al doilea trimestru va fi publicată pe 28 iulie. O recesiune este definită ca două trimestre consecutive de creştere negativă.

Citește și : Biden ar putea declara stare de urgenţă climatică în SUA

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.