Biden ELIMINĂ toate condamnările federale pentru deţinerea de canabis

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi că va şterge toate condamnările federale pentru simpla posesie de canabis, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Nimeni nu ar trebui să fie închis doar pentru că deţine sau consumă canabis”, a spus el pe Twitter, cerând guvernatorilor statelor să urmeze această cale şi să-i graţieze pe cei condamnaţi pentru o infracţiune simplă precum deţinerea de canabis.


Citeşte şi: Franţa intenţionează să trimită din nou Kievului tunuri Caesar – Black News

Preşedintele a cerut, de asemenea, autorităţilor sanitare şi judiciare să regândească sentinţele asociate cu marijuana, în contextul în care mişcarea pentru dezincriminarea acesteia trezeşte un ecou puternic în Statele Unite. Joe Biden a insistat însă asupra importanţei continuării luptei împotriva traficului şi a vânzării de canabis către minori.

Citeşte şi: Ancheta asupra fiului preşedintelui Biden dezvăluie dovezi de evaziune fiscală – Black News

Aceste noi măsuri vizează de asemenea şi rectificarea procedurilor penale, care afectează în mod disproporţionat minorităţile etnice, a justificat preşedintele SUA.

Un număr de 19 din cele 50 de state americane, precum şi capitala Washington, au legalizat consumul de canabis în scopuri recreative pentru adulţi.

În majoritatea statelor, utilizarea sa medicinală este autorizată în grade diferite, de la uleiuri cu un nivel scăzut de THC (tetrahidrocanabinol, principiu psihoactiv al canabisului) până la marijuana pură. Doar câteva state ultraconservatoare şi rurale, precum Idaho, Wyoming sau Nebraska, continuă să fie intransigente. În mod bizar, marijuana este ilegală la nivel federal, dar anunţul preşedintelui Joe Biden simbolizează un prim pas spre schimbare.

Potrivit unui studiu recent, consumul de marijuana în rândul tinerilor americani a atins niveluri record anul trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.