StiripesurseȘtirile zileiBiden i-a cerut lui Stoltenberg să rămână în funcţie încă un...

Biden i-a cerut lui Stoltenberg să rămână în funcţie încă un an (media norvegiene)

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden i-a solicitat secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, să rămână în această funcţie pentru încă un an, au relatat vineri media norvegiene, potrivit AFP, scrie agerpres.  

Numit la 1 octombrie 2014 pentru un mandat de patru ani, norvegianul Stoltenberg (64 de ani) a efectuat deja două mandate şi postul i-a fost prelungit până la 30 septembrie 2023.

Citește și : Primarul din Miami candidează şi el la preşedinţia SUA

Cele 31 de ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice caută un succesor, însă deocamdată nu au ajuns la un consens asupra vreunui candidat.

Conform radioteleviziunii publice norvegiene NRK şi cotidianului Dagens Naeringsliv (DN), care citează surse anonime, Jens Stoltenberg ar urma să rămână în funcţie până la Summitul de la Washington din 2024, care va marca 75 de ani de la fondarea Alianţei.


”Războiul din Ucraina şi aderarea încă neîncheiată a Suediei (la NATO) sunt argumente cu greutate pentru a nu schimba secretarul general acum”, scrie DN.

Potrivit publicaţiei norvegiene, Biden i-a cerut lui Stoltenberg, în timpul unei întâlniri avute la Casa Albă în această săptămână, să rămână în funcţie până în 2024, după ce fostul premier norvegian refuzase acest lucru prima dată în februarie.

Marţi, ”cea mai puternică ţară din Alianţă a fost şi mai clară: de această dată, preşedintele american nu va accepta un ‘nu’ ”, precizează DN.

De partea sa, Jens Stoltenberg a optat totuşi pentru o exprimare suficient de vagă pentru a nu exclude o rămânere în funcţie. ”Nu am nicio intenţie de a cere o prelungire” a mandatului, a repetat el vineri la Bruxelles, după o reuniune a miniştrilor apărării din ţările NATO.

Citește și : Australia blochează construcţia unei noi ambasade a Rusiei

Aceste informaţii confirmă spusele unor reprezentanţi ai Alianţei Nord-Atlantice, conform cărora NATO se îndreaptă către prelungirea mandatului lui Jens Stoltenberg.

Dată printre favoriţi, şefa executivului danez Mette Fredriksen ar avea mari şanse să preia ştafeta de la Stoltenberg anul viitor, precizează publicaţia norvegiană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.