StiripesurseȘtirile zileiBiden îşi consolidează avansul faţă de Trump în statul Georgia

Biden îşi consolidează avansul faţă de Trump în statul Georgia

Publicat:

Candidatul democrat la preşedinţia SUA, Joe Biden, continuă să îşi consolideze, sâmbătă, avansul faţă de republicanul Donald Trump şi este aproape de victorie în alegerile pentru fotoliul de la Casa Albă, anunţă CNN, potrivit news.ro .

Biden are acum 49,4 la sută din sută din voturi în statul Georgia, în timp ce preşedintele Trump are 49,3. Sâmbătă dimineaţă, diferenţa de voturi dintre cei doi era 7.248 în favoarea democratului. Astfel, cei 16 mari electori din acest stat i-ar putea reveni lui Joe Biden.

Citește și : Trump va contesta rezultatele scrutinului prezidenţial: ‘Nu voi renunţa niciodată la lupta pentru voi şi pentru naţiunea noastră’

Joe Biden este în acest moment în avans şi în Nevada (6 mari electori), Arizona (11) şi Pennsylvania (10).

În Nevada, democratul are până acum 49,8 la sută din voturi, în timp ce republicanul are 48 la sută (diferenţă de 22.657 de voturi).


În Arizona, Biden are 49,6 la sută din voturi, iar Trump 48,6 (29.861 de voturi diferenţă).

În Pennsylvania, Biden are acum cu 28.833 de voturi mai mult decâât Trump (49,6 la sută – 49,1 la sută).

Citește și : Biden îi cheamă pe americani ‘să se unească’: ‘Vom câştiga aceste alegeri!’

Joe Biden numără 253 de mari electori, în timp ce Donald Trump are 213. Ei au nevoie de 270 de mari electori pentru a ajunge în fotoliul de la Casa Albă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

Noul premier cere oprirea controalelor sufocante asupra antreprenorilor

Premierul Vasile Tofan a cerut Guvernului să vină, până la 9 septembrie, cu un set de măsuri pentru reducerea controalelor abuzive sau excesive asupra...

Republica Moldova și Germania facilitează recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Începând cu 17 iulie, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Convenția privind Apostila) se aplică...

Sute de plante de cânepă au fost descoperite la Botanica, Buiucani și Râșcani

Polițiștii din sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani au depistat și ridicat sute de plante de cânepă cultivate pe terenuri și în curți din raza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.