StiripesurseȘtirile zileiBiden l-a acuzat pe Trump că vrea să elimine Obamacare în...

Biden l-a acuzat pe Trump că vrea să elimine Obamacare în plină pandemie

Publicat:

Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, l-a acuzat duminică pe preşedintele Donald Trump că doreşte să instaleze rapid o judecătoare conservatoare la Curtea Supremă doar pentru a putea “elimina” programul de asigurare de sănătate Obamacare în plină pandemie, transmite France Presse, potrivit agerpres.

El a cerut din nou ca Senatul să nu se pronunţe asupra judecătoarei Amy Coney Barrett, desemnată sâmbătă de miliardarul republican, înainte de alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie. Donald Trump speră ca numirea acestei magistrate, chemată să o înlocuiască pe regretata judecătoare progresistă Ruth Bader Ginsburg, să fie validată de Senat înainte de scrutin.

Citește și : OMS admite că 2 milioane de oameni pot muri de COVID-19

“Niciodată în istoria naţiunii noastre nu a fost numit şi instalat un judecător la Curtea Supremă când alegerile prezidenţiale sunt deja în curs”, a spus el într-o scurtă conferinţă de presă la Wilmington, oraş din statul Delaware. Votul a început în mai multe state.

“Preşedintele Trump încearcă de patru ani să elimine Affordable Care Act”, a adăugat Joe Biden despre legea asigurărilor de sănătate adoptată atunci când el însuşi se afla la Casa Albă ca vicepreşedinte al lui Barack Obama.


Citește și : Trump a anunţat nominalizarea judecătoarei Amy Coney Barrett la Curtea Supremă

“Acum, acest guvern crede că a găsit brusc o lacună odată cu moartea tragică a judecătoarei Ginsburg”, a spus el.

“Suntem încă în mijlocul celei mai grave crize globale de sănătate din ultimul secol”, “şi totuşi administraţia Trump solicită Curţii Supreme să abroge întregul Affordable Care Act”, a denunţat din nou candidatul democrat, spunând că acest lucru ar risca în viitor să priveze de asigurare de sănătate mulţi pacienţi care se vor îmbolnăvi de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.